Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Festivalul de Teatru-Circ „Fantasticoo“, ediția a V-a. Programul spectacolelor din municipiul Arad

O nouă ediție a Festivalului de Teatru - Circ „Fantasticoo“ va avea loc în perioada 30 mai - 1 iunie 2019, când, la Arad, sunt așteptați actori, acrobați, magicieni cu spectacole potrivite atât pentru adulți cât și pentru copii. Claudia Stroe, Robert Tudor, Cristian Gog și Compania Okidok din Franța sunt invitații festivalului care se va desfășura la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad.

Festivalul de Teatru-Circ „Fantasticoo“, ediția a V-a. Programul spectacolelor din municipiul Arad
Comentează 0

Bubble artist CLAUDIA STROE combină divertismentul, arta și știința într-un spectacol de basm folosind o gamă complexă de trucuri pentru a aduce în scenă delicatețea, culorile și formele neobișnuite a baloanelor de săpun.

Cel mai îndrăgit show de magie, „Magic Family Show” vine în orașul nostru cu cele mai grozave numere de magie. Alături de magicianul ROBERT TUDOR, cei mici și cei mari, deopotrivă, devin ei însăși actorii principali într-o scenă magică, plină de poveste, unde obiectele prind viață, iar animăluțele apar ca prin magie.

CRISTIAN GOG, câștigătorul ediției din 2012 a talent show-ului „Românii au talent“, vine la Arad cu spectacolul de magie „Realitatea e o iluzie“.

În spectacolul „Les Chevaliers“ al companiei OKIDOK din Franța, se vor întâlni eroii, legendele și creaturile minunate care îi vor captiva atât pe cei mici cât și pe cei mari. Clovni, cavaleri, trubaduri, jonglerii și numere de magie, toate vor crea umor și un spectacol vizual care nu trebuie ratat.

Prețul unui bilet la un spectacol este de opt lei pentru adulți și doi lei pentru copii.

Biletele s-au pus în vânzare luni la casieria Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ și vor putea fi cumpărate după următorul program:

- marți, miercuri: între orele 10.00-14.00

- joi și vineri: între orele 10.00 – 14.00 și 17.00-19.00

- sâmbătă: între orele 17.00 – 19.00

-duminică: între orele 17.00 – 18.00

Program:
Joi, 30 mai 2019

ora 18.00 – Claudia Stroe – Spectacolul „Magic Bubble Show”

Vineri, 31 mai 2019

ora 18.00 – Robert Tudor - Spectacolul „Magic Family Show“

Sâmbătă, 1 iunie 2019

ora 18.00 – Cristian Gog – Spectacolul „Realitatea e o iluzie”

Duminică, 2 iunie 2019

ora 18.00 – Compania Okidok (Franța) – Spectacolul „Les Chevaliers”
În fiecare zi a festivalului, între orele 17.00 – 18.00, în fața Teatrului Clasic „Ioan Slavici“: Teatru pe roți, parada păpușilor gigant și biciclistul uriaș.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite