Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Feeling extraordinar pentru remix-uri: Paul Damixie vine la AOA cu cele mai tari piese (VIDEO)

Pasionaţii de muzică bună şi iubitorii de distracţie sunt aşteptaţi şi anul acesta la Arad Open Air Festival (AOA), festivalul care are loc  la Aeroportul Arad. Ajuns la cea de a VI-a ediţie, AOA se va desfăşura între 8 şi 10 iulie, având printre invitaţi nume anunţate deja precum B.U.G. Mafia, Spike, Smiley, Şatra B.E.N.Z., Dirty Nano, DJ Shiver, Gojira & Planet H, Tujamo, Cargo, Paul Damixie, Pascal Junior; Cezar, SIT, Ion Ludwig, Paul K, Rhadoo, Petre Inspirescu, Raresh, Mihigh, Atmann, Bread&Butter, Herck, Sandru, Someşan, Timirash, Senpai Stuff.

Feeling extraordinar pentru remix-uri: Paul Damixie vine la AOA cu cele mai tari piese (VIDEO)
Comentează 0

Paul Golub sau Paul Damixie, cum este cunoscut în lumea artistică, care va urca pe scena principală de la AOA pe 9 iulie, este producător, remixer şi DJ, cu un feeling extraordinar pentru remix-uri. S-a născut la Timişoara, iar primul contact cu muzica l-a avut la numai zece ani, într-un club din oraşul de pe Bega de care se ocupau părinţii săi.

Paul a fost și DJ-ul unuia dintre cele mai de succes proiecte din Romania – Radio Killer, care a reușit să cucerească industria muzicală locală și internațională cu hit-uri precum „Voila” , „Be free” şi „Lonely Heart”.

Este totodată cel care a transformat hit-ul lui Adele, „Hello”, într-un adevărat imn house, ce a devenit cunoscut în întreaga lume.

Cel mai recent succes al lui Paul Damixie se numește -„Get Lost”. Acesta este deja în heavy rotation pe radiourile din România și a intrat în top 10 cele mai difuzate piese.

Paul Damixie încântă cu piese ce vin în continuare să susţină cariera lui de DJ şi producător – un mix reușit de stiluri eclectice completate de amprenta lui magică.

Cum pot fi achiziţionate abonamentele

Admiratorii și admiratoarele lui Paul Damixie sunt aşteptaţi pe 9 iulie, la AOA, la Aeroport. În momentul de faţă, preţul pentru un abonament (Regular Ticket) valabil trei zile, este de numai 149 de lei. Dacă doriţi însă un Camping Ticket, valabil trei zile, care să vă asigure accesul şi în zona de camping, acesta poate fi cumpărat cu 199 de lei. Preţul unui abonament VIP (Special VIP Ticket) valabil trei zile, care asigură accesul în toate zonele festivalului, inclusiv zona VIP, a fost de 249 de lei, însă toate abonamentele de acest tip puse în vânzare cu reducerea de 50% anunţată de organizatori s-au epuizat. De menţionat că grupurile beneficiază de o ofertă specială (AOA Hi5 Package), şase abonamente tip Regular Ticket la preţ de cinci, care pot fi achiziţionate acum cu 745 de lei.  

În încheiere, mai trebuie spus că potrivit organizatorilor, primul val de abonamente este aproape sold out, iar începând cu zilele acestea tichetele de acces se pot achiziționa și de la punctele fixe: AOA Garden, KF, Tucano și Wishes, fiind puse în vânzare şi bilete valabile o zi, din categia Regular Ticket, la preţul de 75 de lei.

Intraţi AICI pentru detalii: https://www.openairfestival.ro/abonamente/

 

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite