Falcă salută intrarea României în Programul Visa Waiver
Europarlamentarul arădean Gheorghe Falcă salută intrarea României în Programul Visa Waiver.

„E oficial: românii pot călători în SUA fără vize! E un obiectiv atins de România, care ne aduce și mai strâns în legătură cu lumea civilizată”, a scris pe Facebook europarlamentarul liberal.
România devine al 43-lea stat inclus în Programul Visa Waiver și primul din regiunea Mării Negre, anunța, ieri, Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, în jurul datei de 31 martie 2025, cetățenii români care doresc să efectueze vizite de scurtă ședere în Statele Unite, pentru turism sau afaceri, nu vor mai avea nevoie de viză.