Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Expoziție eveniment „Maitec 100” dedicată sculptorului arădean Ovidiu Maitec la Szeged

Expoziție eveniment „Maitec 100” dedicată sculptorului arădean Ovidiu Maitec la Szeged
Comentează

În perioada 5 decembrie 2025 – 15 februarie 2026, Filiala din Seghedin (Szeged) a Institutului Cultural Român Budapesta găzduiește o expoziție care aduce în prim-plan figura emblematică a sculptorului Ovidiu Maitec (1925-2007), născut la Arad, dar și moștenirea sa culturală, la o sută de ani de la naștere. Expoziția „Maitec 100” reunește lucrări de sculptură, grafică și pictură a patru artiști contemporani – Ștefan Oroian și Lóránt János Demeter, din Ungaria, alături de Dumitru Șerban și Rudolf Kocsis, din România – care aduc un omagiu sculptorului și prin lucrări realizate special pentru acest proiect.

La vernisajul expoziției ce a avut loc în galeria ICR Seghedin, în prezența criticului de artă orădean Aurel Chiriac au participat printre alții Florin Vasiloni, consulul general al României la Seghedin, Ioana Anghel, directorul,ICR Budapesta; Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, ș.a,

Au participat Jérémy Floutier, consulul onorific al Franței la Seghedin; Piri Ildikó, director adjunct a Bibliotecii ”Somogyi Károly” din Seghedin; Erdélyi Ágnes, fondatoarea și director onorific al programelor culturale de la Grand Café din Seghedin, împreună cu Juhász László, organizatorul expozițiilor de la Grand Café. La vernisaj a participat și artiști de seamă din Ungaria: Aranyi Sándor, fondatorul coloniei de artiști din judeul Csongrád, profesor universitar și fost șef al Catedrei de Desen al Universitatății din Seghedin; Adela Kiss, artist plastic de etnie română, născută la Gyula, fost bursier al statului român, ș.a.

La vernisaj a fost proiectat un interviu cu maestrul Maitec, din perioada bursei sale de studii acordate de statul francez. De asemenea, a fost proiectat un montaj cu imagini de la expoziția de binefacere inițiată, în 1990, de Ștefan Oroian și Lóránt János Demeter, după episodul tragic, care îl va marca pentru tot restul vieții: la Revoluția din 1989, în noaptea de dinaintea Crăciunului, peste 70 de lucrări, arhiva și biblioteca artistului au ars într-un incendiu izbucnit în urma schimburilor de focuri din București. Un nou Maitec se va ridica din cenușă, cu o nouă viziune, prin care, până la dispariția sa în 2007, artistul se va plia perfect pe noile abordări ale artei contemporane. Materialele video au fost realizate de Redacția în Limba Română a Televiziunii Maghiare. Realizatorii expoziției, alături de ICR Seghedin, au fost Tiberiu Boca și Révész Tamás. Autoguvernarea Românească din Seghedin, Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria, Casa Culturală și Comunitară a Românilor din Ungaria, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, respectiv Asociația Culturală a Românilor din Seghedin sunt partenerii Filialei din Seghedin a Institutului Cultural Român de la Budapesta în realizarea acestui proiect. Expoziția poate fi vizitată în perioada până în data de 15 februarie 2026, în zilele marți-vineri, între orele 10:00 – 15:00.

Ovidiu Maitec s-a născut în 1925, în Arad, și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1950. Este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți sculptori români ai secolului XX, pe care Mircea Eliade îl numea „urmașul spiritual al lui Brâncuși, artistul care a izbutit să introducă lumina în lemn.” În anii ’60, Maitec a adus inovație în sculptură, prin introducerea perforațiilor ritmice în lemn, o abordare ce a adăugat artei sale elemente cinetice și constructiv-minimaliste, marcând o contribuție unică la arta europeană postbelică. Cariera internațională i-a fost marcată de participări la Bienala de la Veneția (1968, 1976, 1980, 1995) ce i-au adus colaborări cu personalități influente: galeristul Richard Demarco și colecționarul Jim Ede, lucrarea „Îngerii” fiind achiziționată de Tate Gallery din Londra. Un moment dramatic în viața sa artistică a avut loc în 1989: atelierul său din București a fost distrus într-un incendiu, pierzându-se aproximativ 70 de sculpturi, arhiva și biblioteca personală. Invitat de Ministerul Francez al Culturii, Maitec s-a mutat la Paris, unde a continuat să lucreze până la decesul său, în 2007. Lucrările sale se regăsesc în muzee și colecții prestigioase din România și din străinătate (Tate, Kettle’s Yard, FNAC Paris etc.).

Ștefan Oroian - Artist vizual și important animator cultural al comunității românești din Ungaria, Ștefan Oroian s-a născut în 1947 la Bătania. Absolvent al Institutului Pedagogic din Seghedin, secția română – desen și istoria artei, a predat ani de zile desenul și istoria artei la instituții de învățământ românești din Jula. A fost colaborator al revistei Foaia noastră și curator al expozițiilor de avangardă ale Muzeului Erkel. Este fondatorul Editurii „Noi” și mentorul Corului ”Pro Muzica”, contribuind semnificativ la viața culturală românească din Ungaria.

Lóránt János Demeter - Pictor și grafician maghiar născut în 1938, expune încă din 1962 și este o figură importantă a artei moderne din Ungaria. Format inclusiv la Academia de Arte din Havana, a fost profesor asociat și secretar al Asociației de Arte Plastice. Opera sa explorează profund condiția umană, identitatea și căutarea stabilității sociale, dezvăluind lumea interioară a personajelor sale.

Dumitru Șerban - Sculptor de prestigiu internațional, profesor universitar doctor și personalitate marcantă a artei contemporane românești, Dumitru Șerban s-a născut în 1948 în Gura Ialomiței. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, a avut o carieră didactică remarcabilă la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a fost decan timp de aproape două decenii. Membru și fost președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a expus în numeroase țări și a fost distins cu importante premii pentru sculptură monumentală.

Rudolf Kocsis - Sculptor și restaurator născut în 1963 la Arad, Rudolf Kocsis este absolvent al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, specializarea sculptură-restaurare. Membru al UAP – filiala Arad și cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara, și-a susținut doctoratul în Arte Vizuale la Universitatea din Pécs. Este autorul a numeroase lucrări monumentale amplasate în spații publice din România, Ungaria și Slovacia, contribuind activ la modelarea peisajului urban prin artă contemporană.

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite