Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Europarlamentarul Falcă: „Transmit un mesaj de cumpătare, fondurile europene nu vor mai veni la fel!”

Europarlamentarul Falcă: „Transmit un mesaj de cumpătare, fondurile europene nu vor mai veni la fel!”
Comentează

Gheorghe Falcă a abordat în conferința de presă două teme legate de activitatea de europarlamentar. Acesta a vorbit despre implicarea în procedura de conciliere pentru drepturile pasagerilor. Europarlamentarul PNL insistă pentru lista de îmbunătățiri adusă legislației europene prin care sunt reglementate clar, în favoarea pasagerilor, condițiile de călătorie.

De asemenea, Gheorghe Falcă s-a referit la  negocierile privind Cadrul Financiar Multianual 2028–2034 și a insistat asupra faptului că România trebuie să fie foarte bine pregătită pentru a accesa finanțările.

„Transmit un mesaj de cumpătare, banii europeni nu vor mai veni la fel”, a spus el.

Finanțările vor fi acordate pentru realizarea unor reforme, cuprinse în planul național și regional. Acesta a dat exemplu agricultura, unde finanțările vor fi acordate în măsura în care rezultatele le resimt cetățenii, în preț sau calitatea alimentelor, nu pentru exporturi. De asemenea, europarlamentarul Falcă a menționat introducerea sistemelor bazate pe Inteligența Artificială (IA), dar a atras atenția că va fi greu să introducem aceste sisteme dacă nu am reușit încă să facem digitalizarea. Europarlamentarul a spus că în Europa funcționează sisteme în care IA evaluează zilnic, săptămânal și lunar eficiența activității.

„Politicienii trebuie să pună întrebarea: ce este prioritar? Rolul meu de europarlamentar este să informez administrațiile, cetățenii cu privire la aceste evoluții, pentru a fi pregătiți să facem schimbările pozitive”, a afirmat Gheorghe Falcă.

 

 

12.06.2026                      Departamentul de Comunicare al PNL Arad

 

Galerie foto (7)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite