Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Donald Trump a câştigat alegerile din SUA. Este noul preşedinte al Americii!

Alegeri SUA. Donald Trump a câştigat alegerile din SUA. Este noul preşedinte al Americii! Republicanul Donald Trump este câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, conform proiecţiilor agenţiei Associated Press, citate miercuri de Reuters şi DPA. candidata democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, l-a sunat miercuri pe republicanul Donald Trump şi şi-a recunoscut înfrângerea în scrutinul electoral din 8 noiembrie, transmite CNN, citată de Reuters.

Donald Trump a câştigat alegerile din SUA. Este noul preşedinte al Americii!
Comentează 0

Republicanul Donald Trump şochează întreaga lume şi devine noul preşedinte al Statelor Unite, conform estimărilor agenţiei Associated Press, citate miercuri de DPA şi Reuters.

Trump şi-a asigurat cele 270 de voturi în Colegiul Electoral necesare pentru a câştiga preşedinţia, învingând-o pe democrata Hillary Clinton, care era considerată favorită înaintea votului de marţi, potrivit agenţiilor de presă.

Cursa electorală a fost mult mai strânsă decât au anticipat analiştii.

Trump a câştigat majoritatea statelor-cheie, inclusiv Ohio, Florida şi Carolina de Nord.

Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi unul dintre cei mai influenţi lideri ai Partidului Republican, l-a sunat deja pe Donald Trump, candidatul formaţiunii în scrutinul prezidenţial, pentru a-l felicita, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.

Paul Ryan, care de-a lungul campaniei a oscilat în susţinerea acordată lui Donald Trump, a discutat deja prin telefon cu Donald Trump, candidatul la preşedinţia SUA, şi cu Mike Pence, candidat la funcţia de vicepreşedinte.

"Au avut conversaţii foarte bune. Ryan l-a felicitat pe Trump", a declarat un membru al Partidului Republican.

Conform datelor existente la această oră, Donald Trump are şanse extrem de mari să devină preşedinte al Statelor Unite.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite