Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Doliu în redacţia ARQ: colegul nostru Dorin Bodea a trecut în eternitate / UPDATE: Când au loc priveghiul și înmormântarea

E doliu în redacţia ARQ. Colegul nostru Dorin Bodea, a murit în această dimineaţă, după o lungă şi grea suferinţă. În ultima perioadă, acesta se afla internat la Spitalul „Sfântul Gheorghe” de la Chişineu-Criş. Avea doar 55 de ani şi încă multe articole de documentat şi de scris, însă boala cu care s-a confruntat în ultimele luni l-a împiedicat să-şi ducă planurile la bun sfârşit.

Doliu în redacţia ARQ: colegul nostru Dorin Bodea a trecut în eternitate / UPDATE: Când au loc priveghiul și înmormântarea
Comentează 4

Update 1 Când au loc priveghiul și înmormântarea

Priveghiul va avea loc incepând de astăzi, de la ora 18.00, la Casa Funerară Kuki de pe strada Cocorilor din municipiul Arad.
Slujba religioasă va avea loc vineri, 8 septembrie, începând cu ora 14.00 în aceeași locație, iar înmormântarea la Cimitirul Pomenirea.


De-a lungul vieţii a fost şofer de camion la Frigorifer, mecanic auto, silvicultor, reporter, fiind de asemenea absolvent al Facultăţii de Inginerie a Mediului din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu. În ultimii ani a scris pentru site-ul ARQ, unde a realizat rubrica de judeţ, prilej cu care a prezentat cu multă pasiune obiceiurile şi tradiţiile populare, dar şi camioanele româneşti, de care s-a îndrăgostit încă din copilărie, după cum ne povesteşte prietenul său Anton Pavel. „Pasiunea pentru autocamioane a deprins-o de la tatăl său, care a fost şofer la Agrişu Mare. A ajuns la rândul său să conducă astfel de camioane, iar ulterior, când a devenit jurnalist, să le promoveze, realizând numeroase articole despre şoferii de altădată, autocamionul românesc fiind principala sa pasiune. Se emoţiona foarte tare când auzea cum porneşte motorul Buceagului, care îi trezea amintiri din copilărie. Materialele pe care le-a realizat despre şoferii de altădată, deşi erau materiale de nişă, erau foarte apreciate de specialişti, Dorin fiind puntea de legătură dintre şoferi şi proiectanţi”, susţine Anton Pavel.

De altfel, Dorin a dorit să-şi reconstruiască propriul autocamion SR, drept pentru care a adunat o serie de piese.

O altă pasiune a sa era vânătoarea, dar camioanele au rămas marea lui pasiune.

Călătorie în timp

În cele ce urmează vă prezentăm un fragment dintr-unul dintre articolele scrise de Dorin Bodea, acum un an, despre... camioanele de altădată.

„Amintiri de neuitat

Revenind la evenimentul retromobilistic, o parte din mașinile expuse au pornit după masă, spre Valea Rădești la cabana domnului Titinel, un prieten și un om deosebit care iată că și în acest an a fost alături de noi cei care iubim aceste mașini istorice și ne-a găzduit cu mare drag, pentru a ne putea desfășura „caii putere” pe dealurile Rădeștiului. De asemenea Răzvănel, băiatul dânsului este pasionat de mașini, de altfel și el a făcut parte din echipa ce a urcat mai târziu prin pădure spre dealul Măgurelii acolo unde creştinii ortodoxi din Almaș au construit o cruce mare. Deși ploaia ne-a cam pus bețe în roate, totuși s-a format o mică coloană și câteva mașini au ajuns în vale la cabana lui Titinel. Personal am luat Buceagul primarului, lăsând la o parte aparatul foto, pentru că dragostea dintâi nu se poate uita niciodată. Numai cine nu știe cum toarce motorul V8 (benzină) de Buceag nu poate înţelege, însă odată ce îndrăgești acest camion cu greu se poate uita, iar dacă ai copilărit cu Buceagul la poartă, NICIODATĂ nu se uită. Ori de câte ori îi vei auzi glasul, îți va trezi amintiri de neuitat. Ca să-l conduci, trebuie să fii bărbat, pentru că nu are servodirecție, este un camion doar pentru bărbați, iar cei care cred că e o joacă să conduci un Buceag se înşeală. DAC-ul militar 444 a lui Magda Marius din Seleuș a deschis drumul spre cabană, dar alături de noi a fost și TV-ul de Cluj a familiei Moșuțan, care în urmă cu vreo două săptămâni a călătorit cu acea mașină prin Grecia, Abania, Macedonia și Bulgaria ducând cu ei tricolorul românesc și mândria de a călători cu un TV fabricat cândva în România.

Deși stăteam ca pe ace la cabană, odată ce ploaia s-a mai ostoit, deși nu de tot, am plecat spre crucea de la Dealul Măgurelii, cu trei mașini, respectiv Jeep-ul lui Ginu Costea, care a deschis drumul, apoi DAC-ul și ultimul a fost TV-ul. Dacă mastodontul, respectiv DAC-ul, s-a comportat excelent pe terenul îmbibat de apă, mai ales în pantă, totuși TV-ul a avut niscai probleme cu aderența, însă până la urmă a răzbit. Odată intrați în pădure DAC-ul a fost supus unei adevărate avalanșe de crengi mai groase sau mai subțirele care au supus mașina la adevărate torturi. Numai o minune a făcut să nu se spargă parbrizul și să nu se rupă prelata, însă mașina s-a comportat exemplar. Marius a fost șofer în cadrul armatei timp de câțiva ani, astfel că este obișnuit cu astfel de „aplicații” în teren greu. Drumul până la cruce a fost plin de obstacole, însă toate vehiculele au ieșit spre vârf. Odată ajunși sus la cruce, un nor gros ne-a învăluit timp de câteva minute trecând parcă grăbit spre sat. Priveliştea de acolo de sus este superbă, iar aerul foarte pur. Nu pot să nu amintesc de Luca și David, băieții lui Marius, care sunt trup și suflet când vine vorba de camioane militare și de expediții de acest gen. Înainte cu câteva zile Luca a petrolat tot camionul ca să arate impecabil la paradă... După ce am marcat momentu prin câteva fotografii, care vor intra și în arhiva RETROMOBIL CLUB ROMANIA, am coborât pe un alt traseu, unde DAC-ul a fost supus unui teren lunecos, însă mașina s-a comportat impecabil și la coborâre, pentru că Marius Magda a strunit-o cu mult calm și grijă, astfel că am ajuns cu toții bine la cabană, unde ne aștepta un ceaun încă aburind. Alături de noi a fost și familia Popa Ionuț, așa cum am amintit mai sus, care au venit tocmai din Alexandria să vadă cum se desfășoară o retroparadă în Ardeal. Și dânsul a luat parte la expediție cu noi în cabină, fiind fascinat de-a dreptul de calitățile DAC-ului românesc. La rândul său, este posesorul unui autocamion DAC 443 fabricat la uzinele din Moreni, cu suspensie de TAB, pe care acum îl restaurează aşa cum se cuvine. Seara nu s-a lăsat mult aşteptată, astfel că a fost timp și de concluzii, de glume, de o bere sau un vinars, dar dincolo de toate acestea, este acea împlinire sufletească că am fost din nou împreună, noi cei ce ținem vie istoria automobilistică din România, noi cei puțini, care alergăm de multe ori dintr-un capăt de țară în celălalt pentru un motor sau alte piese, ca să nu lăsăm aceste mașini să rămână în negura istoriei și mai ales a timpului. Dacă trebuie să mulțumim cuiva pentru acea zi minunată, acela este prietenul și camaradul nostru Ginuțu Costea, care de fiecare dată este alături de noi, el merită tot respectul pentru faptul că la Rădești se scrie an de an istoria Retromilitară din România. Dacă cei de la Pitești au avut o retroparadă militară într-un loc bine stabilit, noi arădenii am făcut-o din nou sub cerul liber, sub frunza pădurii și susurul văii, acolo pe frumoasele plaiuri ale Rădeștiului, simțind mașinile ca într-o aplicație militară, dar o aplicație alături de prieteni și camarazi de volan.”

Alături de familia îndoliată

Redacţia ARQ este alături de familia îndoliată, căreia îi transmite sincere condoleanţe!

„Dorin a fost un jurnalist îndrăgostit de judeţ, de drumurile pe care trebuia să le facă în comunele şi oraşele din judeţ, de manifestările la care participa în calitate de reporter. Nu de puţine ori ne povestea cu patos despre oamenii pe care i-a întâlnit, dar şi despre camioane, o mare pasiune de-a sa, despre care a scris o serie de articole. În ultimele luni s-a confruntat cu o boală nemiloasă, iar astăzi a plecat pentru întotdeauna dintre noi. Ţin pe această cale să transmit condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să te odihnească în pace, Dorin!”, susţine Glad Varga, fondatorul ARQ.

 

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite