Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

De ce a votat deputatul Glad Varga împotriva grațierii

Deputații au dat, astăzi, votul final pentru respingerea ordonanței privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. Proiectul a fost respins cu 177 de voturi pentru, unul împotrivă, două abțineri, iar unul dintre aleșii prezenți nu a votat.

De ce a votat deputatul Glad Varga împotriva grațierii
Comentează 3

Glad Varga, deputat PNL de Arad, a votat pentru respingerea ordonanței, așa cum era și normal, dacă analizăm efectul nociv pe care l-au avut până acum legile inițiate de pesediști în favoarea infractorilor. „Am votat pentru respingerea ordonanței, având în vedere că fenomenul infracțional este scăpat de sub control. Recidiva a atins cote alarmante, după cum se arată în expunerea de motive care însoțește propunerea legislativă de abrogare a Legii recursului compensatoriu și anularea amnistiei și grațierii. Astfel, se dovedește că unul dintre cele mai importante scopuri ale pedepsei, acela privind reintegrarea socială și evitarea recidivei, nu este atins în România”, susține deputatul liberal Glad Varga.

În ceea ce privește Legea privind abrogarea recursului compensatoriu, dezbaterea acesteia a fost amânată în Comisia Juridică, la solicitarea PSD.

Deputații au fost chemați luni să participe la o sesiune extraordinară în perioada 26-28 august. Inițial, printre proiectele aflate pe ordinea de zi se afla și cel cu privire la abrogarea recursului compensatoriu.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite