Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cu sucevenii pentru locul 2. "Ar fi extraordinar să încheiem anul cu o nouă victorie"

Cu sucevenii pentru locul 2.
Comentează 0

UTA încheie anul duminică, cu meci pe Motorul, de la ora 11, cu Foresta Suceava. Un joc care vine după 3 succese consecutive ale alb-roşilor, ce au ajuns pe podium, iar o nouă victorie ar putea ajuta UTA să ierneze pe locul 2.

”Ne bucurăm că am reușit să ajungem pe locul 3, după o perioadă petrecută pe la mijlocul clasamentului. Suntem mulțumiți, dar nu vrem să ne oprim aici. Dorim să continuăm victoriile și să mai urcăm dacă se poate. Suntem conștienți că nu va fi ușor. Dacă ne uităm la clasament, Juventus a câștigat multe meciuri și a primit doar cinci goluri, în momentul de față e favorită la promovare, iar acum e la o distanță considerabilă față de noi, șase puncte. Venim după o serie de trei victorii, ar fi extraordinar să încheiem anul cu o nouă victorie, am avea asigurat locul 3, și, în funcție de Juventus – Brașov, putem trece și pe 2. Dar nu vreau să mă uit la celelalte rezultate, ci la ce facem noi. vrem să acumulăm cât mai multe puncte, iar în primăvară să ne menținem”, spune antrenorul Laurențiu Roșu.

După acest meci arădenii intră în vacanţă. Una care va dura până pe 15 ianuarie 2017. Anul începe cu două săptămâni de semicantonament pe plan local, când se fac și vizitele medicale, apoi urmează un stagiu extern, cel mai probabil în Spania.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite