Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Coronavirusul schimbă meniul la Cantina Municipală

În completare la măsurile luate de Guvernul României  de prevenire a  răspândirii virusului COVID-19, Primăria Municipiului Arad a luat în cursul acestei zile decizia de a restrânge activitatea Centrului Social Cantina Municipală Arad. Astfel la inițiativa viceprimarului Ionel Bulbuc, s-a stabilit ca în perioada 11 - 22 martie 2020, cei aproximativ 200 de beneficiari ai cantinei să primească pachete alimentare compuse din hrană rece.

Coronavirusul schimbă meniul la Cantina Municipală
Comentează 0

Pachetele vor fi ridicate de la sediul Cantinei Municipale situat pe Bulevardul Revoluției nr. 93, miercuri, 11 martie 2020, în intervalul orar 10.00-14.00 și  luni, 16 martie 2020, în același interval orar. „Din fericire în orașul nostru nu există cazuri sau suspiciuni de îmbolnăviri cu coronavirus și ne dorim că această situație să nu se schimbe. Acționăm preventiv. Măsura luată în privința Cantinei Municipale este valabilă  pentru intervalul 11 - 22 martie, dar se poate prelungi dacă situația o impune”, a explicat viceprimarul Ionel Bulbuc.

  

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite