POLITIC
„Avem posibilitatea de a implementa proiecte în valoare de peste 100 de miliarde de euro. Suntem obligaţi ca Aradul să preia o felie mare din această sumă”
Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu. A vorbit despre situaţia din PNL, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, proiectele …
Secretarul de stat în Ministerul Justiției, Mihai Pașca, a primit vizita directorului Agenției Franceze Anticorupție
Mihai Pașca, secretar de stat în Ministerul Justiției a primit vizita lui Charles Duchaine, directorul Agenției Franceze Anticorupție acesta fiind însoțit de excelența sa Laurence Auer, ambasadorul Franței …
Ionel Bulbuc: „PSD a votat împotriva alocării de fonduri pentru sportul de performanță”
Consiliul Județean Arad a alocat la ultima ședință 500 000 de lei pentru Centrul Cultural Județean, pentru sesiunea a doua de proiecte pentru anul 2021. Din această sumă, cea mai mare parte (400 000 de lei) este alocată …
Gheorghe Falcă, la semnarea PNRR: „Urmează implementarea reformelor și investițiile”
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, a fost prezent la evenimentul în care a fost anunțată aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență pentru România.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a obţinut un nou mandat de vicepreşedinte al PNL la nivel naţional
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, preşedintele PNL Arad, a obţinut în urma şedinţei Consiliului Naţional de ieri, un nou mandat de vicepreşedinte la nivel naţional. Dacă până la data votului deţinea …
Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal
Premierul Florin Cîțu a câștigat cursa internă pentru președinția partidului. Acesta a câștigat cu o diferență de aproximativ 1000 de voturi în fața contracandidatului Ludovic Orban. Cîțu a …
A început Congresul PNL la Romexpo
Congresul PNL în urma căruia va fi ales următorul președinte al partidului. Cursa se dă între premierul Florin Cîțu și actualul președinte al partidului, Ludovic Orban. La acest Congres participă 5000 de …
Liberalii acuză USR că s-a opus obţinerii fondurilor pentru modernizarea unor drumuri judeţene
Consiliul Judeţean Arad utilizează toate mecanismele disponibile pentru a obţine fonduri pentru investiţii. Imediat după publicarea ghidului Programului „Anghel Saligny”, pe ordinea şedinţei Consiliului …
Cioloș câștigă în fața lui Barna primul vot pentru șefia USR PLUS. Va fi organizat însă turul al doilea
Dacian Cioloș a câștigat primul tur al alegerilor din USR PLUS cu 46% din voturi, în timp ce Dan Barna a obținut 43,9%. Cel de al treilea candidat, Irineu Darău, a obținut 10,1%. Pentru că niciunul dintre …
36 milioane de lei pentru Arad la rectificarea bugetară
Aradul beneficiază de sume mari de bani din partea Guvernului Cîțu. La ultima rectificare bugetară, Aradul a primit 36 de milioane de lei care merg spre CET, subvenții pentru transport, salarii și cheltuieli sociale.
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











