NOUTATI IN TECH
Cât a alocat CJA pentru înlocuirea covorului PVC de la UPU
Consiliul Județean Arad a alocat 50.000 lei pentru înlocuirea covorului PVC din holul principal și zonele intens tranzitate ale Unității de Primiri Urgențe (UPU), din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență …
Tudor Lile a obținut încă o medalie de aur la Olimpiada Internațională de Chimie, de data aceasta, în Japonia
Șeful de promoție 2021 de la Colegiul Național „Moise Nicoară”, elevul cu media 10 la Bacalaureat, medaliat cu argint, în 2019, la Olimpiada Internațională „Mendeleev” de la Sankt Petersburg, …
Un gram de tristețe diluat în tone de fericire
Când eram enervant de tânăr și-mi petreceam vacanțele la țară, la bunici, vremea rea și-n deosebi, fulgerele și tunetele mă făceau să intru în panică. Îmi era foarte teamă, …
Continuarea lucrărilor pe cele patru șantiere ale proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL)
Consiliul Județean Arad a alocat, din excedentul bugetar, sumele necesare continuării lucrărilor pe cele patru șantiere ale proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba despre …
Reabilitarea clădirii Secției de Psihiatrie de pe str. Octavian Goga
Activitatea Secției Clinice Psihiatrie, situată în municipiul Arad, pe strada Octavian Goga, va fi relocată temporar în cadrul Secției Boli Infecțioase Adulți, de pe strada Ștefan Cicio Pop. Relocarea este …
137 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care la Arad 6
BULETIN DE PRESĂ 2 august 2021, ora 13.00 Până astăzi, 2 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.478 de cazuri de persoane …
INCIDENȚA LA ZI (02.08.2021) A CAZURILOR DE COVID-19 ÎN LOCALITĂȚILE JUDEȚULUI ARAD
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad …
Tânăr de 20 de ani, arestat preventiv pentru tâlhărie
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 20 de ani, din Arad, bănuit de tâlhărie.
A „plouat” cu amenzi pe drumurile din Arad, la sfârșit de săptămână
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, …
Incendiul de la groapa de gunoi a fost reaprins de vijelie (VIDEO)
Se intervine și în aceste momente pentru izolarea și stingerea incendiului de la groapa de gunoi a Aradului. Astăzi, înainte de ședința extraordinară a CLM, viceprimarul Lazăr Faur a făcut unele mențiuni …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …
O zi agitată în AI: Microsoft taie 4.800 de joburi, BT testează plăți cu agenți AI, iar Ford readuce ingineri cu experiență
Inteligența artificială continuă să schimbe rapid industria tehnologică, dar nu doar prin aplicații spectaculoase sau modele mai performante. …












