NOUTATI IN TECH
Spectacole din Oradea, Satu Mare și Cluj Napoca, în cadrul proiectului „Luna plină de teatru”
„Luna plină de teatru”, cel mai popular proiect teatral arădean vine în 2020, cu șapte… porții de răsfăț în plus. Astfel, programul maratonului teatral care se desfășoară între 9 …
Avertismentul ministrului Finanţelor: Pentru cei după 1970 nu vor mai fi bani. Trebuie să reformăm întreg sistemul de pensii
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susţine că este necesară reformarea rapidă a sistemului de pensii. Ministrul atrage atenţia că celor născuţi după 1970 nu va mai avea cine să le plătească pensiile, …
O poveste cu un erou
Tramvaiul nostru cel de toate zilele, cel pe care îl înjurăm ori de câte ori are o întârziere, când vara te topeşti efectiv în el, iar iarna te transformi în om de zăpadă. Da, …
Bărbat urmărit internaţional prins la Arad
În cursul zilei de ieri, poliţiştii arădeni au prins un bărbat în vârstă de 46 de ani care a fost dat în urmărire generală. Acesta a fost dat în urmărire de către autorităţile din Austria …
Prădător sexual condamnat pentru că a violat... zeci de bărbați; cum își alegea și „seducea” victimele
Un individ de 36 de ani a fost condamnat la închisoare, zilele trecute, pe viață, fiind acuzat că a violat 48 de bărbați între 2015 și 2017, scrie digisport.ro. Poliția estimează însă că numărul …
Infracțiuni cu nemiluita și prejudiciu de două milioane de euro; se fac percheziții la București, Arad și alte 24 de județe
Polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria …
Orientul Mijlociu dă în clocot: Iranul a atacat două baze americane, iar un avion cu 180 de pasageri s-a prăbușit
Uciderea generalului iranian Qasem Soleimani de către Statele Unite ale Americii nu a rămas fără urmări. După ce au arborat pentru prima dată în istorie steagul roșu, semn că se pregătesc pentru un război …
Andre Rizo începe un turneu național VR 360 în premieră în Europa!
Cu aftermovie-uri - Virtual Reality 360 pe platformele de social media și grafică VR 360, acest turneu aniversar de 10 ani promite tuturor posibilitatea de a se simți prezenți la petrecerea lui Andre, aflându-se …
AUDI vs. VW pe str. Poetului
În seara zilei de marți, 7 ianuarie, în jurul orei 20,30, a avut loc o tamponare între un VW și un Audi, ambele autoturisme circulând în direcți BAT (șoseaua de centură). Din spusele martorilor …
Accident în sensul giratoriu de la intrarea din Arad dinspre Timișoara
Astăzi, în jurul orei 18:00, un accident a avut loc în sensul giratoriu de la intrarea din Arad de dinspre Timișoara. O mașină cu numere de înmatriculare de Timiș a derapat și a picat în șantul de …
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











