NOUTATI IN TECH
Reprezentația din 15 ianuarie a spectacolului „Recital. Eminescu. Scrisori” va avea loc în sala Studio a TCISA
Datorită numărului mare de spectatori care și-au anunțat intenția de a viziona spectacolul „Recital. Eminescu. Scrisori” susținut de actrița Oltea Blaga, în seara de 15 ianuarie, de la ora 19.00, …
Jandarmeria s-ar putea reorganiza pe regiuni; vezi unde vor avea centrul de comandă jandarmii din județul Arad
Una dintre instituțiile de forță care ar urma să intre în reorganizare este și Jandarmeria Română. Potrivit unor informații, locul inspectoratelor județene ar urma să fie luat de inspectorate teritoriale, …
Doi tineri din Sânmartin s-au servit dintr-o casă nelocuită din Macea ca la supermarket
Polițiștii din Macea au identificat doi bărbaţi din Sânmartin, bănuiți de două furturi din locuințe. Unul dintre bărbați, în vârstă de 30 de ani, la data de 06/07 decembrie 2019 ar fi pătruns prin …
Atelier “Learn from the best”, organizat de către Școala de modeling ANGELS la Atrium Mall Arad
Atelierul “Learn from the best” a fost organizat în cadrul Școlii de modeling Angels, proiect desfășurat în perioada 22.11.2019-17.01.2020, la Atrium Mall Arad. Seminarul a avut loc la cafenea …
La ”secerat” de parapeți cu VW-ul REGal
Dacă duminică, 12 ianuarie, un arădean enigmatic s-a imaginat pe moment ”Agentul 007” (sub acoperire, desigur!) și, în consecință, și-a transformat VW-ul în avion cu reacție și a zburat cu …
Care sunt traseele din municipiu pe care este permisă deplasarea animalelor
Polițiștii locali cu atribuții de ordine și liniște publică au procedat la identificarea proprietarului animalului de tracțiune priponit în week-end în fața unui supermarket din cartierul Alfa, în …
Infecțiile respiratorii provoacă... schimbarea programului de vizite la Spitalul Județean
Din cauza numărului crescut de infecții respiratorii, înregistrat în această perioadă, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis modificarea programului de vizitare a pacienților.
Primăria vine cu precizări: Liceul German are un contract încheiat cu DD Chim în nume propriu
Reprezentanții Primăriei Arad vin cu precizări în ceea ce privește scandalul deratizării de la Liceul German, operațiune care s-a soldat cu intoxicarea a zeci de elevi, care au ajuns, ieri seara, la Urgențe.
Analiza operativă a intervenției din data de 13.01.2020
În data de 13.01.2020, ora 18.13 în dispeceratul ISU/SAJ a fost primită informația despre prezența la UPU Arad a unui număr de 7 minori posibil intoxicați cu substanțe chimice. Minorii prezentau …
OpenAI bagă reclame pe click în ChatGPT, iar platforma începe să semene tot mai mult cu Google
ChatGPT intră într-o etapă nouă și mult mai comercială. OpenAI a trecut de la ideea de reclame testate discret la un model în care …
Aplicația UE de verificare a vârstei, spartă în mai puțin de 2 minute de la lansare
Noua aplicație europeană de verificare a vârstei, promovată ca soluție pentru protecția copiilor online, a fost compromisă de …
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem, după ce OpenAI a extins integrarea cu servicii precum …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială, după ce Parlamentul European a cerut obligații mai …
NASA a reușit să schimbe orbita unui asteroid după impactul misiunii DART
NASA a confirmat că impactul controlat al navei spațiale DART a reușit să modifice orbita asteroidului Dimorphos, demonstrând pentru prima …
OpenAI a prezentat GPT-5.4, primul model cu capabilități native de utilizare a computerului
OpenAI a prezentat GPT-5.4, primul său model generalist cu capabilități native de utilizare a computerului, într-un pas care mută …
Apple lansează o nouă generație de laptopuri: MacBook Neo, MacBook Air cu M5 și MacBook Pro cu cipuri M5
Apple a lansat o nouă generație de laptopuri, prezentând MacBook Neo cu ecran de 13 inci, MacBook Air echipat cu cipul M5 și stocare …
Mobile World Congress 2026: inteligența artificială domină deschiderea evenimentului de la Barcelona
Mobile World Congress 2026 a început la Barcelona cu o schimbare clară de accent: inteligența artificială nu mai este doar o …












