LOCAL
Zeci de pietoni, amendați pentru că au trecut pe culoarea roșie
Pietonii surprinși de către polițiștii locali traversând străzile din centrul orașului pe culoarea roșie a semaforului nu au scăpat fără amenzi.
Polițiștii arădeni vin cu sfaturi pentru copii, care pot deveni ținte ale criminalilor cibernetici
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Județene, împreună cu ofițeri de combatere a criminalității organizate, desfăşoară pe tot parcursul lunii octombrie …
Cetățile Șiria și Șoimoș, preluate de Consiliul Județean, pentru a fi restaurate
Consiliul Judeţean a preluat în administrare cetățile Șiria și Șoimoș, având în plan să obțină fonduri europene pentru restaurarea lor.
Angajați de la Spitalul Județean, chemați de acasă pentru a protesta
Sute de angajați din spitalele arădene au participat la greva de avertisment care a avut loc, miercuri dimineață, timp de două ore.
O arădeancă cere despăgubiri record pentru găsirea unei comori dacice
Cea mai mare descoperire arheologică din ultimii ani, înregistrată în Sarmizegetusa Regia, stârneşte controverse. Andreea Ciuciu, o tânără din Arad, susţine că a participat la descoperirea matriţei …
Vă invităm la conferința cu tema PROBLEME ETICE ALE IERNII DEMOGRAFICE
Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, Centrul de Bioetică şi Studii Sociale, Facultatea de ştiinţe Socio-Umane şi Educatie Fizică şi Sport, împreună cu srijinul Centrului Municipal de Cultură …
Senatorul PNL, Ioan Cristina, cere din nou lămuriri ministrului agriculturii
În baza unei declarații politice dată recent, senatorul PNL, Ioan Cristina a avut o interpelare în şedinţa Plenului din 17 octombrie 2016, adresată domnului ministru Achim Irimescu din cadrul Ministerul …
Deputatul Pistru (PNL) : “Guvernul a pus piciorul în prag, preţurile RCA au scăzut.”
Deputatul Eusebiu Pistru declară că noile preţuri RCA stabilite de către ASF demonstrează că Guvernul Cioloş şi-a respectat cuvântul dat transportatorilor, iar ASF a fost nevoită să renunţe la diversele …
PNL Arad vânează funcții în viitorul guvern
Liberalii arădeni au prezentat alți trei candidați pentru alegerile parlamentare, arătând că unii dintre ei ar putea deveni secretari de stat sau să ocupe diferite funcții în viitorul guvern.
Protocol de colaborare între Filiala Arad a Casei Româno-Chineze şi Asociaţia Con Brio
La conferinţa de presă desfăşurată marţi, 18 octombrie, la sediul Filialei Arad a Casei Româno-Chineze a fost semnat un protocol de colaborare între filiala arădeană, reprezentată de preşedintele …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











