ACTUAL
CEDO a stabilit: vaccinarea obligatorie este „necesară într-o societate democratică”
Vaccinarea obligatorie este „necesară într-o societate democratică”, consideră Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de părinţii unor copii cărora li s-a refuzat înscrierea la …
Deficitul comercial al României s-a majorat. Scad exporturile, cresc importurile
Deficitul comercial al României a crescut cu peste o jumătate de miliard de euro, în primele două luni ale anului. Dezechilibul s-a accentuat nu atât din cauza creșterii importurilor, ci din cauza scăderii …
Până când se poate depune cererea privind redirecţionarea a 3,5% din impozit şi ce venituri NU intră în calcul
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Timişoara, care coordonează şi activitatea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, informează contribuabilii că data de 25 mai 2021 este termenul …
Vlad Voiculescu: De luni se schimbă regulile, decedații COVID vor fi înmormântați îmbrăcați
Regulile după care se fac înmormântările celor care au decedat cu diagnosticul COVID în timp ce erau infectați cu coronavirus se modifică de luni, a anunțat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
Florin Cîțu dă semnalul RELAXĂRII de Paște. Se deschid stațiunile de pe Litoral, program prelungit la magazine
Premierul Florin Cîțu vrea să dea un semnal de relaxare încă de la sărbătorile de Paște. Șeful Guvernului a anunțat că va propune Comitetului Național pentru Situații de Urgență mai multe măsuri pentru …
Spitalele din România, pline de copii infectați cu COVID-19
Situația este critică în spitalele de pediatrie din țară. Unitățile medicale sunt pline de copii infectați cu virusul SARS-CoV-2. Spre exemplu, la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală s-a decis extinderea …
Klaus Iohannis: Nimeni nu era pregătit de această criză. Sistemele de sănătate din întreaga Europă, sub o presiune teribilă
Președintele României, Klaus Iohannis, a felicitat Organizația Monsială a Sănătății (OMS) pentru modul în care a gestionat pandemia de coronavirus, subliniind că "nimeni nu era pregătit de această …
În pragul epuizării; „Este, poate, pentru prima dată când medicii sunt numiți și priviți de o parte dintre români drept torționari și asasini”
Colegiul Medicilor din România a transmis cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, care este sărbătorită astăzi, un mesaj care ar trebui să ne dea multora de gândit. În cele ce urmează, vom prezenta …
Vremea se schimbă radical: FRIG și ninsori VISCOLITE
Răcirea va fi accentuată, iar în nordul ţării se anunţă lapoviţă, în timp ce la munte va ninge viscolit.
Raed Arafat, anunţ de ultimă oră despre regulile legate de înmormântări
Secretarul de stat din MAI anunţă relaxarea restricţiilor legate de înmormântările oamenilor care au fost infectaţi cu Covid 19.
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











