ACTUAL
Au condus sub influența alcoolului și drogurilor
Polițiștii rutieri au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe acțiuni pentru prevenirea accidentelor cauzate de consumul de alcool și droguri.
Consilierul prezidențial Ligia Deca este propunerea PNL pentru funcţia de ministru al Educaţiei
Consilierul prezidențial Ligia Deca a fost votată luni de conducerea PNL ca propunere pentru Ministerul Educației, potrivit surselor G4Media. Singurii liberali care s-au abținut la vot sunt Florin Cîțu și Florin …
500 de milioane de euro pentru creşterea eficienţei energetice a agenţilor economici
Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism şi membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic susţine că luna aceasta se lansează apelurile pentru măsurile de …
Protestele continuă în Iran, după ce o tânără a fost ucisă de polițiști – Zeci de oameni au murit
Protestele continuă în Iran după ce Mahsa Amini, o tânără în vârstă de 22 de ani a murit în condiții suspecte în spital după ce a fost arestată pentru că nu și-a purtat corect hijabul …
Prognoza meteo iarna 2022- 2023, când vin ninsorile adevărate. Fenomenul care influenţează vremea în toată Europa
România va trece printr-o iarnă relativ obișnuită, cu temperaturi ușor peste valorile medii înregistrate în ultimii ani, dar meteorologii consideră că vremea va fi foarte urâtă, iar zilele …
România și-a făcut rezerva de gaze naturale, dar la prețuri URIAȘE
România și-a asigurat rezerva de gaze naturale pentru iarnă, dat la cele mai mari preţuri din istorie, iar acest lucru se va vedea în facturi, arată o analiză Ziarul Financiar. Practic, este vorba de o creștere …
Ratele românilor explodează din nou! IRCC a crescut la 4.06%, de la 2.65% - Indicele va atinge pragul de 8 procente
Ratele românilor explodează din nou! De această dată sunt vizați cei care au credite calculate în IRCC, asta după ce indicele s-a dublat.
Ratele românilor explodează din nou! IRCC a crescut la 4.06%, de la 2.65% - Indicele va atinge pragul de 8 procente
Ratele românilor explodează din nou! De această dată sunt vizați cei care au credite calculate în IRCC, asta după ce indicele s-a dublat.
Prim-ministrul a primit asigurări de la oficialii din Azerbaidjan că sunt suficiente resurse de gaze pentru necesitățile României din această iarnă
Premierul Nicolae Ciucă a declarat sâmbătă după amiază, după o întâlnire pe care a avut-o la Sofia cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, că acesta i-a dat asigurări că Azerbaidjanul are …
Michael Jackson, copiii abandonați ai României și un document roz de arhivă
În urmă cu 30 de ani, pe 1 octombrie 1992, în România avea loc un eveniment istoric – Michael Jackson, unul dintre cele mai cunoscute staruri ale mapamondului, concerta în fața a 70.000 de fani. …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











