ACTUAL
MINIVACANȚA DE CRĂCIUN. Câte zile vor sta acasă angajații? ANUL NOU vine cu libere. VEZI CALENDARUL
Salariații, indiferent că lucrează în domeniul public sau în cel privat, vor primi liber în prima și în a doua zi de Crăciun, conform legislației muncii.
Fenomene alarmante din cauza antibioticelor. Avertismentul medicilor: „Ne uităm la ei cum mor”
Consumul ridicat de antibiotice a făcut din România una dintre țările europene cu cele mai mari rate de rezistență a bacteriilor la tratament. Șefa secției Boli Infecțioase a Spitalului Județean …
Bugetul pe 2018, ultimul pas în Parlament
Plenul reunit al Parlamentului dă astăzi votul final pe bugetul pe 2018. Bugetul este construit pe o creştere de venituri faţă de 2017 de 30,7 mld. lei, până la 285,5 mld. lei, în vreme ce cheltuielile ar …
Dovada care aruncă în aer LEGILE JUSTIȚIEI. Iată documentul!
14 articole ale Constituţiei ar fi fost încălcate de aleşii puterii în modificarea primei legi a justiţiei. Este vorba de cele referitoare la statutul magistraţilor! Asta au descoperit 89 de judecători de la …
Felicitare din partea Filialei Județene a Confederației Patronatului Român
Filiala Județeană a Confederației Patronatului Român urează tuturor membrilor și colaboratorilor un CRĂCIUN FERICIT și plin de bucurii și liniște sufletească, iar anul 2012 să vă aducă sănătate și …
PSD ne pedepseşte: Aradul primeşte Zero lei, Doljul lui Fifor 67 de milioane!
PSD continuă să lovească Aradul şi alte judeţe cu economii dezvoltate, care produc bani şi au administraţii cumpătate. Sub pretextul că există excedent bugetar, Aradul va primi 0 lei din sume defalcate din TVA pentru …
Iohannis: "În 1989, românii au cerut în stradă Jos comunismul! Astăzi se aude din nou acest strigăt"
„Am așteptat prea mult ca adevărul să iasă la iveală”, arată președintele Klaus Iohannis într-un mesaj cu privire la împlinirea a 28 de ani de la zilele sângeroase din 1989. De asemenea, …
Magistrații ripostează în "războiul sfârșitului justiției". Curtea Supremă ar putea sesiza CCR
Ședință de urgență la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), cea mai înaltă instanță din România. Judecătorii ar putea decide să trimită la Curtea Constituțională prima dintre legile …
Ultima lege a Justiției a trecut și de Senat. 81 de voturi ”pentru”, 28 ”împotrivă”. USR a fluierat
Vot final în Senat, pe ultima lege a Justiției. Statutul CSM a trecut cu 81 de voturi ”pentru”, 28 ”împotrivă”, iar în timpul votului, USR a fluierat, în timp ce PSD a aplaudat.
Programe dedicate Crăciunului s-au derulat la DAS Arad
La fel ca şi în anii trecuţi, sfârşitul lui 2017, adună sute de copii din Arad, la manifestările organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de către Direcţia de Asistenţă Socială din Arad. Moş …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











