Vremea Romania, Arad 2°C

Stiri Arad

Clubul Pro China duce scuterele electrice fabricate la Pecica pe piața chineză

Președintele Casei Româno-Chineze filiala Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ a organizat astăzi o conferinţă de presă, avându-l ca invitat pe Petru Antal primarul orașului Pecica, devenit recent și președintele primului club Pro China din țară, alături de care a fost prezentă și Ana Maria Dragoș, președintele asociației partenere, Con Brio, alături de membrele sale, Tabita Cristea, Ramona Pencea, Viorica Popescu şi Liliana Bran.

Clubul Pro China duce scuterele electrice fabricate la Pecica pe piața chineză
Comentează 0

“Astăzi participăm la o conferință de presă specială avându-l ca invitat pe domnul Petru Antal, primarul orașului Pecica și președintele primului club Pro China din România. De ce la Pecica? Pentru că orașul cunoaște o dezvoltare fără precedent, confirmată și printr-o organizare impecabilă a vizitei pe care a făcut-o la Pecica fostul ambasador al Republicii Populare Chineze, Excelența Sa, Xu Feihong. Am cunoscut atunci un primar care a respectat întru totul orele, programul desfășurându-se impecabil. A făcut o impresie foarte bună, fiind unica persoană oficială invitată la deschiderea centrului de acordare a vizei pentru români, centru deschis în cadrul Ambasadei Chinei la București. Desigur, prezentă este și Ana Maria Dragoș, președintele asociației Con Brio cu care Casa Româno Chineză se află într-o colaborare admirabilă de peste 2 ani”, a menționat președintele Casei Româno-Chineze filiala Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Primarul Petru Antal și-a exprimat recunoștința pentru faptul că face parte din această echipă și în continuare dorește să strângă legăturile cu chinezii: “Sunt bucuros să fac parte din această echipă care deține legături tot mai strânse cu Republica Populară Chineză. În acest an s-a inaugurat primul club Pro China în România, așa cum a menționat și doamna Mihuț și sunt foarte bucuros de asemenea că acest club s-a inaugurat la Pecica și nu în alt oraș. Despre clubul Pro China veți putea citi mai multe lucruri interesante în articolul apărut în revista «Casa prieteniei» care ne-a dedicat o pagină din conținut."

În această revistă regăsim și un articol privind lansarea volumului al doilea din lucrarea „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”, împreună cu articolele de presă ale jurnaliştilor arădeni legate de activitatea desfășurată.

"Vreau să menționez că acest club a dat deja roade, iar noi am încercat să ne axăm pe patru paliere de colaborare cu partea chineză și anume cultură, învățământ, administrație și bineînțeles, mediul de afaceri. Chiar despre acesta din urmă doresc să vă vorbesc și anume despre o firmă din Pecica ce s-a dezvoltat foarte mult, iar în acest an după vizita domnului ambasador la Pecica, s-a înfiripat o colaborare cu partea chineză, chiar mai mult, firma a găsit parteneri de afaceri din China, o firmă foarte importantă din Shanghai care va fi vizitată de partenerii români și care va asigura piața de desfacere. Fabrica va produce scutere electrice care vor fi vândute și în China, mai precis în Shanghai. Este o firmă importantă care are deja peste 200 de angajați și în premieră vor fabrica aceste scutere electrice foarte moderne care nu se vor vinde doar în China, ci la nivel mondial. Zilnic vor fi fabricate aproximativ 100 de exemplare, creând astfel câteva sute de locuri de muncă”, a dezvăluit primarul orașului Pecica, Petru Antal.

Urmat de domnul primar, președintele asociației partenere Casei Româno-Chineze, asociația Con Brio, a ținut să le adreseze celor doi felicitări pentru noul club și pentru munca depusă: „Pentru mine nu a fost o surpriză ca ați fost aleși ca oraș pentru că eu sunt la curent cu activitatea dumneavoastră la Pecica și doresc să o felicit și pe doamna Lizica Mihuț că a avut această idee, pentru că trebuie să recunoaștem, ideea de a înființa cluburi Pro China îi aparține.”

 

Galerie foto (23)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite