Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Care este țara care va avea două PRIME DOAMNE în palatul prezidențial

Cu doar câteva minute după încheierea campaniei prezidenţiale din Senegal, viitorul câştigător al alegerilor, Bassirou Diomaye Faye a urcat la tribună, în faţa miilor de simpatizanţi, ţinându-şi de mână cele două soţii, Marie şi Absa, scenă nemaivăzută în spaţiul politic naţional, scrie comisarul.ro.

Care este țara care va avea două PRIME DOAMNE în palatul prezidențial
Comentează 0

Bassirou Diomaye Faye, candidat al unei coaliţii de opoziţie, a ales să-şi afişeze deschis poligamia, o practică tradiţională şi religioasă solid ancorată în cultura senegaleză, înainte de triumful său încă din primul tur al alegerilor, din 24 martie, cu 54,28% din voturi.

Preşedintele ales s-a căsătorit acum 15 ani cu prima sa soţie, Marie Khone, originară din acelaşi sat cu el, şi au împreună patru copii. Cu a doua soţie, Absa, s-a însurat acum puţin peste un an, precizează AFP, citată de Agerpres.

Poligamia este de multă vreme un subiect controversat în ţara cu o majoritate de peste 90% de musulmani.

Intrați AICI pentru detalii.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite