Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Campania “Vocea Tinerilor” la UAV

 Campania “Vocea Tinerilor” la UAV
Comentează 0

Delegaţii de Tineret ai României la Naţiunile Unite, în parteneriat cu  Fundaţia Tineri pentru Tineri organizează în perioada 12 – 30 noiembrie un turneu pentru implementarea campaniei “Vocea Tinerilor”. În data de 20 noiembrie 2015 campania a ajuns şi la Arad, la Universitatea  «Aurel Vlaicu «, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială, unde Delegaţii de Tineret ai României la Naţiunile Unite s-au întâlnit cu studenţii şi reprezentanţii tinerilor. Evenimentul desfăşurat în cadrul instituției arădene de învățământ superior arădene valorifică colaborările iniţiate de către reprezentanţii facultăţii în urma  evenimentului RestartEdu Camp, ce avut loc în perioada 4-6 septembrie 2015, la Cheia, jud. Prahova.

Campania are drept scop informarea și conștientizarea poziției tinerilor cu privire la Obiectivele de Dezvoltarea Durabilă, cât și motivarea acestora pentru implicarea în politicile de tineret. În fiecare din orașele menționate mai sus se organizează o întâlnire cu reprezentanţi ai organizațiilor neguvernamentale, respectiv organizaţii studenţeşti sau de tineret, care doresc să contribuie la elaborarea unor mesaje cheie pentru decidenţi. În cadrul acestor întâlniri, tinerii vor fi informați în legătură cu implementarea naţională a Agendei 2030 a ONU.

La finalul acestei campanii, organizatorii își propun ca liderii formali şi informali ai tinerilor să fie mai bine informați cu privire la noua Agendă de Dezvoltare Durabilă ONU și să găsească motivația în a se implica în luarea și asumarea unor decizii, să devină tineri pro-activi în comunitățile din care provin.

Turneul organizat pentru implementarea acestei campanii a cuprins orașele  Arad, Braşov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta Turnu - Severin, Iași, Pitești, Sibiu, Târgu Mureş, Timișoara şi Tulcea.

C. P.

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite