Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bugetul intră pe repede înainte în plen, 2600 de pagini într-o zi

Se anunță o zi lungă în Parlament, unde sunt programate joi dezbaterile pe amendamente, după ce miercuri au fost doar dezbateri generale. Este vorba de un document extrem de voluminos, de 2.600 de pagini care trebuie parcurse, dar cu toate acestea planul coaliţiei PSD-ALDE este să termine dezbaterile, astfel încât, până vineri la prânz, să se dea votul final. 

Bugetul intră pe repede înainte în plen, 2600 de pagini într-o zi
Comentează 0

Raportul care intră în plen, cel dat de comisiile de buget finanțe, are 2592 de pagini și mai există o corecție materială, de 38 de pagini. 

La dezbaterile de miercuri, Ministrul Finanțelor a prezentat 10 puncte din buget, printre acestea numârându-se investiţiile, creşterea veniturilor şi măsuri pentru sprijinirea localităţilor. Eugen Teodorovici a acuzat Opoziţia că foloseşte bugetul ca pe un instrument politic. Nu a spus nimic despre bugetele care au scazut, spre exemplu bugetele de la Ministerul Public sau bugetul serviciilor. Si nici despre bugetele pentru persoanele cu dizabilitati, care ar urma sa fie suportate de primarii.

În replică, liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan a anunţat, miercuri, că liberalii vor da vot „împotrivă” asupra proiectului de buget pentru 2019, precizând că bugetul Dragnea-Vâlcov este unul cârpit şi amendat pe furiş „în stil de interlopi politici”

Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat, în plenul reunit de miercuri, că bugetul de stat pentru 2019 este unul optimist, însă Uniunea speră că acesta va fi ultimul an în care este întârziată dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege.

Pe de alta parte, este posibil ca liderul PSD Liviu Dragnea să-şi susţină amendamentul pentru vitamina D, prin care se luau 295 de milioane de lei, din bugetul sri, asta deşi Ministerul Finanţelor Publice spunea ca va aloca banii din bugetul propriu.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite