Bani de la stat pentru plata facturii la curent. Schimbările anunțate de Ministrul Energiei: „Cardul de energie va fi alimentat lunar”
Începând cu 1 iulie 2025, românii cu venituri mici vor primi un sprijin financiar direct pentru plata facturilor la energie, a anunțat ministrul interimar al Energiei, Sebastian Burduja, vineri seara. Această măsură vine după eliminarea schemei de plafonare generalizată și are ca scop să direcționeze ajutorul doar către persoanele vulnerabile, bazându-se pe venitul real, nu doar pe consumul de energie.

Până acum, sprijinul acordat nu făcea diferența între o persoană cu venituri foarte mari și o familie cu venit minim, deoarece subvenția era acordată în funcție de nivelul consumului. Astfel, un milionar sau un multimiliardar beneficia de același nivel de ajutor ca o familie cu dificultăți financiare. Ministrul Burduja a explicat că noul model va lua în considerare venitul românilor, urmând să fie actualizat în baza legii 226, iar pentru o persoană singură venitul minim va fi calculat astfel încât să reprezinte 48% din salariul minim.
„Până acum un multimiliardar sau milionar din România avea același nivel de sprijin ca o familie care se chinuie cu venit minim pentru că se subvenționa pe nivelul de consum. Deci, dacă avea un apartament gol în Primăverii sau pur și simplu reducea consum undeva în Pantelimon sau în Ferentari, avea același nivel de sprijin și trecem la un model bazat pe venit. Practic, propunerea Ministerul Energiei, ea se va discuta, este actualizarea acelui venit minim care este în legea 226 la Ministerul Muncii și practic păstrarea ponderii pentru o persoană singură care încasează acel salariu minim și membru dintr-o gospodărie, care înseamnă 48% din venitul unei persoane singure”, a spus ministrul Energiei la Digi24.
Pentru a primi ajutorul, beneficiarii vor trebui să depună o cerere, care va putea fi făcută fie online, printr-o platformă dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), fie, pentru cei care nu au acces la digitalizare, la primărie sau la centrul de relații cu clienții al furnizorului de energie. Cererea conține date personale și informații despre familie, iar validarea acestora se va face prin colaborarea STS, Evidența Populației și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). După validare, cardul de energie va fi alimentat lunar cu o sumă fixă, menită să ajute la acoperirea costurilor facturilor.
„Fiecare posibil beneficiar va trebui să depună o cerere, fie online, pe o platformă dezvoltată de STS, fie cei care nu sunt alfabetizați digital, la sediul primăriei sau la sediul furnizorului relația cu clienții Centru de Relații cu Clienții. Acea cerere este ulterior validată de STS, Evidența Populației, ANPIS. Ea este o cerere pe proprie răspundere. Deci acolo oamenii declară unde locuiesc, care este codul acela de identificare a locului de consum, CNP-ul, cine mai locuiește acolo, ce venituri au și dacă sunt validați se alimentează prin ANPIS acest card pentru energie, lună de lună, cu o sumă fixă”, a explicat oficialul.
Ministrul a recunoscut că această schimbare poate fi neplăcută pentru unii, în special pentru persoanele vulnerabile care au consum redus și au plătit până acum facturi mici, de 40-50 de lei lunar. Pentru aceste persoane, ajutorul va compensa în mare parte diferența cauzată de creșterea prețurilor, astfel încât factura lor să rămână aproape neschimbată.
„Pentru românii vulnerabili, cei care în general au și un consum mic la energie și care au plătit până acum, să spunem, facturi de 50 lei, 40 lei pe lună și care ar s-ar confrunta într-adevăr cu facturi probabil de 80 lei, de 90 lei, am încercat să acoperim cât mai mult din această diferență, astfel încât factură lor să rămână aproape la fel”, a transmis ministrul Energiei.
Sebastian Burduja a subliniat, totodată, că în lipsa plafonării universale, majoritatea românilor vor resimți creșterea reală a prețurilor la energie, iar acest lucru trebuie comunicat clar cetățenilor. Deși suplimentul de 30-40 de lei pe lună poate fi o povară pentru unele familii, ministrul Energiei consideră important să se înțeleagă că acesta reflectă prețul real de pe piață.
„Există o asemenea creștere pentru un român care are probleme financiare, are venituri mici. Sigur că 30-40 lei în plus pe lună reprezintă o povară pentru ceilalți. Probabil că este un lucru, cum să vă spun, neplăcut, dar totuși trebuie să le spunem românilor adevărul că acesta este prețul real al energiei electrice de pe piață. Astăzi, în în acest univers existăm ca Românie, ca Europă și așa mai departe”, a punctat acesta.
Sursa: romaniatv.net