Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Avionul a decolat, pasagerii au rămas în aeroport: scandal la un zbor Ryanair spre Marrakech

Un zbor Ryanair spre Marrakech, programat să plece pe 17 aprilie de pe aeroportul Vatry din departamentul Marne, Franța, a decolat fără cei aproximativ 190 de pasageri care își cumpăraseră biletele, relatează publicația L’Union, scrie adevarul.ro. Cauza incidentului a fost absența aproape totală a agenților de securitate responsabili cu controlul bagajelor și al pasagerilor.

Avionul a decolat, pasagerii au rămas în aeroport: scandal la un zbor Ryanair spre Marrakech
Comentează

Zborul, care trebuia să dureze trei ore și jumătate, fusese anunțat inițial cu o întârziere de 45 de minute. Potrivit mărturiei unei pasagere citate de L’Union, situația s-a degradat rapid: „Nu puteam să ne înregistrăm bagajele, nu era niciun agent de securitate. La 11:30 am aflat că doar doi angajați Securus sunt prezenți, în loc de opt cât sunt necesari”, a declarat aceasta.

În lipsa personalului suficient pentru efectuarea controalelor de securitate, comandantul de bord a refuzat îmbarcarea pasagerilor. În ciuda protestelor, aeronava a decolat goală, iar jandarmeria a fost chemată pentru a calma spiritele în terminalul aeroportului.

„Ni s-a spus că putem cumpăra alte bilete, cu un supliment de 45 de euro de persoană. Am văzut avionul decolând fără noi, dar pentru companie e ca și cum am fi ajuns la destinație”, a mai spus aceeași pasageră.

Zborul a fost înregistrat ca „operat”, nu „anulat”, o diferență care blochează accesul pasagerilor la despăgubiri. Ryanair a transmis că, atâta timp cât zborul nu este declarat oficial „anulat”, nu se poate face niciun ramburs. Compania a precizat că incidentul ar fi fost cauzat de „o grevă aeroportuară, independentă de voința Ryanair”.

Intrați AICI pentru detalii.

Fotografia are rol ilustrafiv și a fost generată de Copilot

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite