Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Primăria Arad investeşte în parcul auto al CTP

Parcul auto al Companiei de Transport Public Arad este mai bogat cu 8 autobuze. 5 dintre acestea sunt Euro 6, fabricate în 2018,  iar 3 sunt Euro 3, fabricate în 2004, acestea din urmă fiind autovehicule rulate. Investiţia se înscrie în programul anual de investiţii al companiei, finanţarea fiind asigurată din bugetul local al  Municipiului Arad. 

Primăria Arad investeşte în parcul auto al CTP
Comentează 0

Administraţia are obligaţia să-şi îndrepte atenţia şi spre partea de transport şi să îmbunătăţească tot timpul flota Companiei de Transport Public. Cele 8 autobuze au intrat recent în dotarea parcului auto al CTP. Sunt autobuze pe care Primăria le-a finanţat,  valoarea investiţiei în cazul celor 5 autobuze noi ridicându-se la aproximativ 550.000 de euro,  plus TVA, ceea ce înseamnă 130.000 euro bucata.”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

În ultimii doi ani de zile, parcul auto al Companiei de Transport Public a fost îmbunătăţit prin achiziţia de maşini noi, cum sunt cele din spate, cât şi second hand-uri, dar vorbim despre maşini rulate fabricate în 2004 – 2008. Autobuzele Isuzu au o capacitate de 22 locuri pe scaune şi sunt de ultimă generaţie, astfel că ajutăm şi la diminuarea poluării în oraş şi la un transport cât mai confortabil şi mai sigur pentru cetăţeni. ”, a declarat directorul  CTP Arad, Claudiu Godja

Asigurarea unor condiții de transport în comun la standarde reprezintă o prioritare constantă a municipalităţii arădene, astfel că Primăria Arad va continua politica de dotare a Companiei de Transport Public Arad cu autobuze şi tramvaie noi performante, din fonduri locale și europene.

„Lucrăm etapizat, deoarece aşa cum am mai spus în prima jumătate a lunii februarie finalizăm licitaţia pentru cele 10 tramvaie, iar ulterior vom mai licita tot pe fonduri europene încă 10. Odată cu refacerea liniei de tramvai de pe strada Pădurii mai este planificată achiziţia a  încă 8 tramvaie. Pe termen lung, odată cu proiectul de legare a cartierului Aradul Nou de strada Pădurii, vom trece într-o nouă etapă, respectiv cumpărarea a 8 autobuze electrice. Astfel,  într-un interval de 4-5 ani de zile pe acest domeniu vom fi acoperiţi şi ca număr de autobuze şi tramvaie, dar şi ca nivel de dotări şi consum de energie.”, a completat viceprimarul Călin Bibarţ.

De aproximativ două săptămâni,  cele 8 autobuze efectuează curse la nivelul municipiului, în cartierele cu străzi mai înguste, unde este nevoie de maşini de capacitate mai mică.

 

Specificaţii Tehnice

AUTOBUZE ISUZU (5 buc)

Emisii: Euro 6

Număr de locuri pe scaune: 22

Cutie de viteze: Automată

An fabricație: 2018

Putere motor: 151 kW

Tip suspensie: Pneumatică

Lungime(mm): 9515

Lăţime(mm): 2409

Înălţime(mm): 3117

Masă proprie: 8175 kg

Dotări suplimentare:

-Sistem de climatizare

-Sistem încălzire suplimentară tip Webasto ABS

-Sistem afișaj electronic traseu

-Podea joasă cu funcție de îngenunchere

Valoare contract: 5 autobuze noi 2.562.450 lei +TVA

 

AUTOBUZE VDL (3 buc)

Emisii: Euro 3

Număr de locuri pe scaune: 38+2

Cutie de viteze: Automată

Certificat Clasificare Categoria V

An fabricație: 2004

Putere motor: 157,6 kW

Tip suspensie: Pneumatică

Lungime(mm): 11950

Lăţime(mm): 2500

Înălţime(mm): 3100

Masă proprie: 9240 kg

Dotări suplimentare:

-Sistem de

-Sistem încălzire suplimentară tip Webasto

-ABS Sistem afișaj electronic traseu

-Podea joasă cu funcție de îngenunchere

Valoare contract: 3 autobuze M3 second hand - 142.500 lei+TVA

 

Galerie foto (19)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide