Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

FOTO | Au sunat sirenele la Penitenciarul Arad. ”Cine nu sună, o vrea pe Prună!”

Peste 50 de angajați ai Penitenciarului Arad s-au adunat în fața clădirii și au pichetat intrarea, ca formă de protest pentru nesoluționarea revendicărilor angajaților din sistem, formulate la nivel național.

FOTO | Au sunat sirenele la Penitenciarul Arad. ”Cine nu sună, o vrea pe Prună!”
Comentează 0

Protestatarii cer ”rezolvarea inechităților salariale”, plata orelor suplimentare și ocuparea unor posturi rămase vacante în ultimii ani.

În timp ce foloseau sirene și vuvuzele pentru a face zgomot, angajații au scandat împotriva directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor, Marius Vulpe, și a ministrului Justiției, Raluca Prună, cărora le cer demisia: ”Cine nu sună, o vrea pe Prună!”, ”Pe noi ne-a sabotat ministru tehnocrat!”, ”Demisia, demisia!”.

”Doamna Prună nu știe altceva decât să ne ducă cu zăhărelul. Au trecut două luni de când tot ne promite, ne cere să așteptăm, dar nu știu ce să mai așteptăm. Domnului Vulpe îi cerem demisia pentru că nu este în stare să gestioneze acest sistem. Cu aceste proteste vom ajunge să blocăm sistemul”, a declarat Radu Șchiopu, secretarul general al Federației sindicatelor din ANP, prezent la Arad.

Protestul s-a încheiat după două ore, însă participanții au spus că vor merge la București, peste câteva zile, pentru a picheta Ministerul Justiției.

Penitenciarul Arad are 450 de angajați, dar liderii sindicali susțin că ar fi nevoie de cel puțin 600. Ei mai atrag atenția că există efectuate 30.207 ore suplimentare, care nu au fost plătite.

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide