Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Arădeanca Andreea Turcu, experiențe internaționale de anvergură

Arădeanca Andreea Turcu, experiențe internaționale de anvergură
Comentează 0

Andreea-Lavinia Turcu este pasionata de domeniul Relațiilor Internaționale, cu precădere a studiilor de securitate și a diplomației. A urmat Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a Universității de Vest din Timișoara, momentan fiind masteranda în anul al II-lea în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice si Administrative București, la prestigiosul program masteral Security and Diplomacy, în cadrul căruia a fost admisă prima.

Fosta elevă a Colegiului Național “Dimitrie Țichindeal” din Arad susține că în spatele participării în cadrul experiențelor internaționale, pe lângă urmărirea dezvoltării personale, se află întotdeauna dorința reprezentării comunității și a țarii cu mândrie.

“Consider că doar angajându-ne într-un proces continuu de învățare putem ajunge oameni de valoare, în adevăratul sens al cuvântului. Punerea în practică a celor dobândite însă este crucială. Cred cu tărie că schimbarea cea mai eficientă începe cu fiecare dintre noi”, spune Andreea Lavinia Turcu.

Printre realizările cu care Andreea se poate mândri se numără încheierea cu succes a unui stagiu de practică în cadrul Consiliului NATO al Canadei, participarea la conferințe precum Model European Union Strasbourg, Model NATO Brussels si, desigur, reprezentarea Asociației Tineretul ONU din România la conferința MUN4UN din New York, ce a reunit, pentru prima dată, lideri de tineret din toată lumea cu scopul de a discuta Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite.

"Am îndrăznit să visez la ocazia de a-i cunoaște pe Secretarul General al ONU și pe Președintele Adunării Generale încă de la primele experiențe. Dedicându-mi ultimii patru ani în organizarea și participarea la conferințele de tip MUN, experiența new yorkeză a reprezentat încoronarea perfectă a eforturilor depuse până acum. Visul a devenit realitate, odată cu ascultarea discursului Excelentei Sale, Mogens Lykketoft, al 70-lea președinte al Adunării Generale ONU. În ciuda faptului că Secretarul General nu a putut fi prezent, momentul dedicat Reprezentantului de Tineret al Secretarului General, Ahmad Alhendawi a fost unul de substanță și de o mare încărcătură emoțională. Experiența mi-a reconfirmat importanta urmării visurilor, dar mai ales a perseverenței, în drumul ales", mai spune Andreea Lavinia Turcu.

În ciuda faptului că cele mai înalte realizări ale sale au rezonanță internațională, aceasta susține că experiența care a pregătit-o și influențat-o au avut începuturi regionale și doar apoi naționale.

În ceea ce privește planurile de viitor, Andreea spune că jobul ideal ar fi unul care să- i permită combinarea celor două pasiuni, respectiv studiile de securitate, cu accent pe materii de terorism și contraterorism și diplomație.

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite