Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală în marile centre universitare din țară

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a desfășurat, în perioada 13 noiembrie – 16 decembrie 2025, campania „Educația fiscală pentru viitorul tău!” – program național de educație fiscală adresat studenților, cu implicarea a peste 75 de specialiști ANAF  și în parteneriat cu 42 de universități din toată țara.

ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală în marile centre universitare din țară
Comentează

Obiectivul campaniei a fost creșterea nivelului de informare și conștientizare timpurie a drepturilor și a obligațiilor fiscale, atât la nivel individual cât și la nivel macroeconomic, în contextul în care actualii studenți sunt viitorii specialiști, manageri, antreprenori și contribuabili fiscali ai României.  
În cadrul campaniei, specialiștii ANAF au susținut, prezentări adaptate nevoilor și intereselor acestora, cu scopul de a încuraja civismul fiscal, antreprenoriatul loial și implicarea tinerilor în procesul de modernizare a administrației fiscale, promovând totodată oportunitățile de carieră oferite de ANAF.

Prezentările au abordat teme precum rolul și funcționarea administrației fiscale, serviciile electronice puse la dispoziție de ANAF, importanța echității fiscale în societate, precum și noțiuni de educație fiscală - inclusiv înregistrarea fiscală, obligațiile declarative sau drepturile și obligațiile fiscale ale angajaților și angajatorilor. De asemenea, au fost prezentate informații utile pentru viitorii antreprenori (freelancing, activități de tip start-up, inclusiv cele desfășurate în mediul online) precum și aspecte legate de etică și responsabilitate civică. Prezentările au fost completate de exemple practice, studii de caz și sesiuni interactive adaptate domeniului de studiu al participanților.

Totodată, specialiștii ANAF au prezentat studenților misiunea și rolul social al administrației fiscale, explicând ce presupune activitatea de zi cu zi a unui specialist fiscal - de la administrarea veniturilor bugetare și consilierea contribuabililor până la utilizarea sistemelor digitale moderne și combaterea evaziunii fiscale. Astfel, prezentările au evidențiat impactul direct al activității ANAF asupra funcționării statului și echității sociale, promovând totodată în rândul studenților oportunitățile de carieră, stabilitatea profesională și posibilitatea unei contribuții relevante pe termen lung în cadrul administrației fiscale.

În total, peste 4.500 de studenți din marile centre universitare din toată țara au participat în cadrul campaniei ANAF – peste 3.000 de studenți în centrele universitare din țară și peste 1.500 în cadrul prezentărilor din București.

Academia de Studii Economice din București, Universitatea Titu Maiorescu, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea din București,  Universitatea Ovidius, Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Universitatea din Craiova, Universitatea Constantin Brâncoveanu Brăila, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Dimitrie Cantemir Târgu Mureș, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din Oradea se numără între cele 42 de universități din țară care au participat în campanie.

Prin această inițiativă, ANAF își reafirmă angajamentul de a susține educația fiscală timpurie și de a construi, împreună cu mediul academic, o cultură a responsabilității civice și a conformării voluntare.

Totodată, prin prezența activă în mediul universitar, ANAF urmărește consolidarea bazei de recrutare și formare a viitorilor specialiști fiscali ai României, prin promovarea oportunităților de carieră și a rolului tinerilor în modernizarea și eficientizarea serviciilor fiscale.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite