Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Adolescent fără permis care conducea cu tatăl său pe post de instructor dat pe mâna Poliției de Poliția Locală

Un tânăr de 19 ani care se pregătea pentru examenul auto, dar nu cu un instructor autorizat ci alături de tatăl său, a fost dat pe mâna Poliției Rutiere de Poliția Locală. Acum, familia cu pricina s-a ales cu două dosare penale.

Adolescent fără permis care conducea cu tatăl său pe post de instructor dat pe mâna Poliției de Poliția Locală
Comentează

Dar să vedem ce transmit reprezentanții celor două instituții. Potrivit Poliției Locale, incidentul s-a petrecut pe strada Bihorului, unde șoferul unei mașini a instituției a fost nevoit să frâneze brusc pentru a evita coliziunea cu un autoturism al cărui șofer nu a respectat semnificația indicatorului „STOP”. „În urma legitimării, s-a stabilit că persoana aflată la volan, P.R.P., în vârstă de 19 ani, nu poseda permis de conducere. Însoțit de tatăl său, tânărul a afirmat că exersează conducerea auto, suplimentând cursurile unei școli de șoferi. Cazul a fost predat Poliției Române, prin apel la 112, pentru continuarea cercetărilor”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

La rândul lor, cei de la IPJ informează: „La data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii Biroului Rutier au depistat un tânăr de 19 ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism în municipiu. Din verificări a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul i-ar fi fost încredințat de către tatăl său.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru a fi condus pe drumurile publice.”

Sigur, unde-i legea nu-i tocmeală, dar nu putem să nu ne gândim câți dintre cunoscuții noștri știau să conducă sau „să mâne mășina” înainte de a face școala de șoferi, tocmai pentru că aveau părinți cu mașini, iar părinții i-au învățat ce trebuie să facă la volan.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite