Accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule la ieșirea din municipiul Arad spre Zimand
În după-amiaza zilei de Joi, 5 Februarie, în jurul orei 15,30, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule la ieșirea din municipiul Arad spre Zimand. Posibil o victimă încarcerată.
Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului este alocată și o ambulanță SAJ.
Update:
La locul evenimentului a fost alocat și elicopterul SMURD.
În urma accidentului, în care au fost implicate patru persoane, au rezultat două victime, dintre care una încarcerată într-un autoturism.
Pompierii au acționat pentru extragerea victimei, aceasta fiind preluată de către echipajul medical în stare de conștiență. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de aproximativ 65 de ani.
Cea de-a doua victimă, conștientă și cooperantă, a fost preluată de către echipajul SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare, după cum a comunicat Biroul de Presă al ISU Arad.
(Poza este elaborată de către GPTuța)


















