Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Testudo” lui Mircea Rednic

„Testudo” lui Mircea Rednic
Comentează 0

 

În perioada Imperiului roman Testudo prin traducere, broasca țestoasa era folosită ca un tip de formațiune, un zid, format din scuturi folosite, în mod obișnuit, de legiunile romane în timpul luptelor.

O puteți vedea în imagine.

Acestea au redus viteza și mobilitatea formației, dar au oferit și o forță defensivă consistentă în luptele purtate.

Barbarii, majoritatea dintre adversarii romanilor , se aruncau ca nebunii spre aceste ” testudo” iar leginonarii de sub scuturi, le ridicau puțin și-i ucideau cu lăncile, înaintând încet, încet în frontul dușmanilor.

Sâmbătă, la Cluj, Mircea Rednic și-a așezat echipa într-o formație asemănătoare, o ” testudo” disciplinată tactic, fără a se destrăma, acoperind terenul ca un bloc compact și , din când în când, ” ridicând scuturile” și ripostând cu ” lăncile”, mai precis, cu Căpușă, Cristian Mihai sau Cooper.

UTA a obținut un egal la care, să fim serioși, nu se aștepta nicun suporter arădean , să nu mai vorbim de vreo unul din Cluj .

Degeaba. Oricât îl facem noi pe Rednic, strîmb, puriu și-n alte feluri,antrenorul arădean dă dovadă de o experiență clară, reușind încet, încet să omogenizeze lotul pe care îl are la dispoziție.

Chiar dacă accidentările sau absențele, cauzate de diferite cauze, îl obligă să improvizeze de la meci la meci componența echipei, el îi simte pulsul ca un profesionist.

Ce o trage pe UTA înapoi sau , mai bine zis, ce o îngreunează în a renunța la ” Broasca Țestoasă” romană , este lipsa unor atacanți, a unor ” lănci” mai bine ascuțite.

Așteptăm să se ” ascută” pe timp ce trece, iar luptele duse în 2024 să mulțumească pe cei care le urmăresc.

Haide UTA!

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite