Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ziua Aradului - sărbătorită la Pécs printr-o expoziție de succes

La Pécs, Ungaria, a fost sărbătorită, joi, tradiționala „Zi a Aradului”, manifestare care contribuie la consolidarea relațiilor de prietenie și cooperare dintre cele două comunități.Programul vizitei a debutat cu vernisajul expoziției de acuarelă „Metamorfoza – Umbre pe hârtie”, găzduită de Casa Comunităților Civile din Pécs, unde au fost prezentate lucrările artistei arădene Ileana Szabo. Expoziția s-a bucurat de un real succes și a reunit iubitori de artă și reprezentanți ai celor două comunități.

Ziua Aradului - sărbătorită la Pécs printr-o expoziție de succes
Comentează

Delegația arădeană a fost condusă de consilierul municipal Decebal Fordon.

Oaspeții arădeni au fost primiți cu deosebită cordialitate de Zag Gábor, viceprimarul municipiului Pécs, care a transmis mulțumiri celor două administrații locale pentru sprijinul acordat în derularea programului, precum și tuturor celor care contribuie, an de an, la consolidarea colaborării dintre cele două orașe.

În cadrul evenimentului, consilierul local Decebal Fordon a subliniat importanța relației dintre Arad și Pécs, amintind că, peste numai doi ani, cele două municipii vor sărbători 20 de ani de la înfrățire.

„Vor fi două decenii în care cultura, oamenii și proiectele comune ne-au apropiat tot mai mult”, a transmis reprezentantul administrației arădene.

După vernisaj, delegația arădeană a fost invitată la sediul Primăriei din Pécs, unde au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.

Evenimentul a fost organizat prin colaborarea dintre cele două primării și centrele municipale de cultură, reafirmând rolul important al culturii în dezvoltarea relațiilor dintre Arad și Pécs.

Lucrările artistei arădene Ileana Szabo pot fi vizitate la Pécs până la 15 octombrie 2026.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite