Valsuri în grădină – seară vieneză în mijlocul naturii, la Landisa (FOTO)
Acordurile vieneze de vară au răsunat, joi seara, în grădina Landisa Plant, spațiul neconvențional de la capătul Căii Aurel Vlaicu care, pentru o seară, s-a transformat într-un... parc al Vienei. Evenimentul „Valsuri în grădină – Acorduri vieneze de vară”, organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, a adunat un public numeros, atras de promisiunea unei seri în care muzica clasică și natura se împletesc într-o atmosferă luminoasă și elegantă.
Deși concertul a fost programat într-o seară toridă de vară, grădina Landisa s-a dovedit locul ideal pentru un astfel de eveniment. Vegetația bogată a temperat căldura, iar decorul realizat de specialiștii în peisagistică ai centrului a creat un cadru relaxant, aerisit, fără ca mulțimea să se simtă înghesuită, iar atmosfera a rămas calmă și prietenoasă.
Orchestra Johann Strauss Modern, la înălțimea repertoriului
Pe scenă au urcat membrii Orchestrei Johann Strauss Modern, conduși de maestrul Constantin Tălmaciu. Interpretarea a redat cu acuratețe și sensibilitate spiritul vienez, iar publicul a reacționat cu entuziasm la fiecare piesă. Repertoriul a inclus capodopere semnate de Julius Fucik, Johann și Josef Strauss, Brahms, Mozart, Șostakovici, Franz von Suppé și Emmerich Kálmán – o selecție atent gândită pentru a recrea atmosfera balurilor vieneze de altădată.
Printre momentele cele mai apreciate s-au numărat „Frühlingsstimmen”, „Vergnügungszug Polka”, „Ungarischer Tanz”, celebrul „Second Waltz” și, desigur, „An der schönen blauen Donau”, urmat de tradiționalul „Radetzky Marsch”.
Dans și eleganță în mijlocul grădinii
Magia muzicii a fost completată de tinerii de la școala de dans Dum Dance Team, care au dat viață ritmurilor nemuritoare ale valsului și polcii. Grația lor a adus un plus de dinamism serii, transformând concertul într-un spectacol complet, în care sunetul și mișcarea au dialogat firesc.
Un eveniment accesibil tuturor
Pentru a facilita accesul publicului, Primăria Arad a pus la dispoziție curse speciale de autobuz din zona Fortuna – Șega, cu plecări la intervale scurte înainte de concert și retur după încheierea acestuia.
Concertul de joi seara se înscrie în seria evenimentelor culturale organizate de municipalitate în locuri neobișnuite, după precedentul din 2025, când un spectacol a avut loc într-una dintre halele Fabricii de Tramvaie, sau evenimentele găzduite în fostele spații TEBA. ,
„Valsuri în grădină – Acorduri vieneze de vară” a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai reușite evenimente ale verii. Muzica, dansul, decorul floral și atmosfera plăcută reușind să transforme o seară obișnuită într-o experiență de neuitat.


























