Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Val de îmbolnăviri la Arad: copii internați cu gripă, zeci de pacienți cu afecțiuni respiratorii

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în ultima săptămână, zece copii cu vârste între 1 și 14 ani au ajuns la spital prezentând simptomatologie specifică infecției cu virusul gripal.

Val de îmbolnăviri la Arad: copii internați cu gripă, zeci de pacienți cu afecțiuni respiratorii
Comentează

Testele efectuate au confirmat diagnosticul, iar micuții au fost internați în Compartimentul Boli Infecțioase Copii, unde primesc tratament și îngrijiri medicale de specialitate.
Trebuie spus că situația nu se limitează doar la cazurile de gripă. Medicii din urgențe, alături de pneumologi și pediatri, au consultat 108 pacienți cu simptome de afecțiuni respiratorii de sezon – pneumonii, rinofaringite, bronșite. În urma investigațiilor, 39 de pacienți au necesitat internare: 28 minori și 11 adulți.

Specialiștii atrag atenția asupra intensificării cazurilor de gripă și afecțiuni respiratorii în această perioadă, recomandând părinților să se prezinte la medic la primele semne de boală și să respecte măsurile de prevenție.

Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de Copilot

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite