Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Val de aer tropical peste România la început de octombrie. Termometrele vor indica maxime de peste 30 de grade Celsius

După zilele reci, în weekend vremea se încălzeşte semnificativ. Meteorologii anunţă că temperaturile maxime se vor situa între între 25 și 31 grade la sfârşitul acestei săptămâni. Cel mai cald va fi in Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. 

Val de aer tropical peste România la început de octombrie. Termometrele vor indica maxime de peste 30 de grade Celsius
Comentează 0

PROGNOZA METEO SAMBATA. Vremea va continua să se încălzească, astfel încât valorile termice se vor situa cu mult peste mediile climatologice specifice datei în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil și doar spre sfârșitul intervalului, în extremitatea de vest și nord-vest a teritoriului, vor fi înnorări și izolat averse și descărcări electrice. Vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi la altitudini mari, cu rafale de peste 80...90 km/h în jumătatea vestică a Carpaților Meridionali, iar la viteze mai mici, în general între 50 și 60 km/h, local în vest, nord-vest, est și pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între 10 și 20 de grade, mai scăzute în depresiuni, spre 4 grade. Dimineața și noaptea, pe arii relativ restrânse, se va forma ceață.

VREMEA ÎN București va continua să se încălzească, astfel încât valorile termice se vor situa cu mult peste cele caracteristice datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 13...15 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO DUMINICA. Valorile termice se vor situa cu mult peste cele caracteristice datei, cu precădere în sud-estul, estul și centrul țării. În regiunile vestice, nord-vestice și parțial în cele centrale, înnorările vor fi temporar accentuate și local se vor semnala averse și descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, iar local și temporar și în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 31 de grade, iar cele minime între 9 și 19 grade. Dimineața și noaptea izolat vor fi condiții de ceață.

VREMEA ÎN București. Valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea temporar intensificări. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO LUNI. Valorile termice nu vor avea variații semnificative față de intervalul anterior, astfel încât vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări temporar accentuate în jumătatea de nord-vest a teritoriului, unde local vor fi averse și descărcări electrice. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar pe arii restrânse. Cantitățile de apă pot fi izolat mai însemnate. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, iar local și temporar și în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 33 de grade, iar cele minime între 11 și 19 grade.

VREMEA ÎN București. Valorile termice nu vor avea variații semnificative față de intervalul anterior, astfel încât vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea temporar intensificări. Temperatura maximă va fi în jur de 30 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite