Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Vaccinarea cu AstraZeneca doar cu buletinul, fără programare

Comitetul Naţional de Vaccinare a decis că toate persoanele care vor să se vaccineze cu serul AstraZeneca pot merge în centre fără să mai fie nevoie de programare.

Vaccinarea cu AstraZeneca doar cu buletinul, fără programare
Comentează 0

Liber la vaccinarea cu AstraZeneca fără programare. Potrivit unei circulare emise de Comitetul Naţional de Vaccinare, orice persoană care doreşte să se vaccineze cu AstraZeneca o poate face fără programare.

Persoanele care vor să se vaccineze cu AstraZeneca nu mai au nevoie de programare. Aceste se pot duce cu buletinul direct în centrul de vaccinare. Este important de reţinut că cei care au apucat deja să-şi facă programare vor avea prioritate.

Decizia a fost luată de Comitetul Naţional de Vaccinare după ce coordonatorii centrelor de vaccinare s-au plâns că acestea sunt goale.

Reamintim că, în ciuda controverselor legate de vaccinul AstraZeneca, Valeriu Gheorghiţă a anunţat că România va continua vaccinarea cu acest ser pentru toate categoriile de vârstă.

Potrivit CNCAV, cele 57.600 de doze de vaccin AstraZeneca vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

Până în prezent, în România au fost recepţionate 1.320.400 de dozea produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 402.534 de persoane au fost imunizate cu acest tip de vaccin.

Peste 310.000 de persoane care erau programate la vaccinarea cu AstraZeneca au renunţat, după apariţia discuţiilor legate de tromboze.

Mai puţine efecte adverse după administrarea serului AstraZeneca decât la vaccinul Pfizer

Potrivit ultimelor date făcute publice de CNCAV, numărul reacţiilor adverse raportate în ultimele 24 de ore a fost la mare la persoanele care au fost vaccinate cu Pfizer (35), faţă de cele care au fost imunizate cu serul AstraZencea (31).

În ultimele 24 de ore au fost administrate 62.881 de doze de vaccin, dintre care 46.271 – Pfizer, 8.019 – AstraZeneca şi 8.591 – Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Comitetul de siguranță al Agenției Europene a Medicamentului a transmis, în 7 aprilie că există o legătură cauzală între apariția cheagurilor de sânge și vaccinarea cu serul AstraZeneca, apariția acestora putând fi inclusă în lista de efecte adverse foarte rare. EMA a anunțat, însă, că nu retrage recomandarea folosirii vaccinului AstraZeneca pentru că efectele sunt extrem de rare. Ele urmează să fie adăugate în prospect.

Sursa: romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite