Prelungirile aduc golul victoriei: UTA – Sepsi 1-0
UTA câștigă cu mari emoții partida desfășurată în această seară în fața lui Sepsi, cu un gol marcat în prelungiri de Dorobanțu în min. 90+2, după o serie de ocazii ratate cu mare lejeritate. Bătrâna Doamnă ajunge astfel, pentru moment, pe poziția a IX-a a clasamentului, părăsind subsolul unde a stat cam multă vreme.
După o primă repriză echilibrată, cele două formații au intrat la cabine fără să fi reușit niciuna să marcheze. Cu toate acestea, ar fi de remarcat ocazia avută de Alomerovic în min. 11, când mingea șutată de acesta este respinsă de apărătorii oaspeților, ocazia lui Mino Sota din min.13, care reia din prima o minge venită din corner, încercarea lui Coman din min. 14, care îl vede ieșit pe Lazar și trimite cu capul de la distanță, dar portarul oaspeților reușește să revină și respinge în ultimul moment, șutul aproape de vinclu expediat de Abdallah în min.24, dar și bara lui Dorobanțu din min. 36, balonul fiind expediat spre poarta adversă tot în urma unei lovituri de cap. La cealaltă poartă, Rosa respinge spectaculos în min. 6, iar Andrei trage peste transversală în min.34.
Dorobanțu păstrează toate cele trei puncte la Arad
Repriza secundă s-a desfășurat pe aceleași coordonate, cu UTA atacând steril poarta adversă și cu jucătorii lui Sepsi mai mult decât bucuroși să păstreze rezultatul de pe tabelă.
Trebuie spus însă că Andrei are o ocazie în min.47, când trage de la marginea careului, dar pe lângă poartă, Abdallah trimite o centrare șutată în min. 70, dar Lazar este la post, iar Coman trage pe lângă poartă în min. 88. Când totul părea că se va termina cu două puncte pierdute acasă de elevii lui Mihalcea, Dorobanțu înscrie în min. 90+2, cu un șut din interiorul careului, după ce Alin Roman bate o lovitură liberă, Ouaneh trage la poartă, dar balonul nimerește piciorul unui adversar de unde ricoșează la fundașul Bătrânei Doamne.
Echipele trimise pe teren
În cele ce urmează vă prezentăm echipele trimise pe teren de cei doi principali, Adrian Mihalcea, respectiv Ovidiu Burcă.
UTA: Rosa – Dorobanțu, Ouaneh, Benga, Alomerovic (Bădescu) – Mino Sota, A. Roman – Abdallah, Papeau (Sinani), Tzionis (El Sawy) – M. Coman. Pe bancă: Gorcea – Bădescu, Tolcea, Ivanov, Gueulette, Țăroi, El Sawy, Sinani.
Sepsi: Lazar – Cascardo (Vătăjelu), Karamoko, Dobrosavlevici, Vianna – N. Păun, Silaghi (Daguin), D. Andrei – Heras (Cmiljanic), Davordzie (Oteliță), Batzula (Cîmpean). Pe bancă: Gyenge – Aganovic, Cîmpean, Cmiljanic, Daguin, Ghimfus, A. Nistor, Oteliță, Vătăjelu, Vîrtej.
Partida a fost condusă la centru de Radu Petrescu, ajutat la cele două tușe de Adrian Ghinguleac și Cosmin Bojan, arbitru de rezervă fiind Ovidiu Mazilu, în timp ce în Camera VAR s-au aflat Iulian Dima și Claudiu Marcu. În ceea ce privește observatorii, aceștia au fostMarcel Savaniu (FRF) și Ioan Mărginean (LPF).





















