Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Universuri în dialog”, în frumoasa Sală Regele Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad

 „Universuri în dialog”, în frumoasa Sală Regele  Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad
Comentează

Am avut bucuria de a vernisa expoziția „Universuri în dialog”, în frumoasa Sală Regele

Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad, un eveniment organizat de Asociația „Ion

Andreescu” Arad, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, căreia îi mulțumim pentru

găzduire și pentru sprijinul acordat activității noastre artistice.

Fiecare artist a venit în această expoziție cu propriul său univers: cu propriile trăiri, propriile

întrebări, propriul mod de a privi lumea și de a transforma ceea ce vede și simte în culoare,

formă și expresie.

Expoziția reunește 32 de artiști, dintre care 6 artiști juniori, iar pe șevalete sunt expuse 32 de

lucrări, realizate într-o diversitate de teme și viziuni artistice: de la peisaj, portret și natură

statică până la arta abstractă și compoziții florale.

La fel de diversă este și paleta tehnicilor abordate: pictura în ulei și acrilic pe pânză și carton

sunt printre cele mai folosite tehnici în această expoziție, dar sunt prezente și pastelul, grafica

și tehnica mixtă.

Pentru că arta nu se exprimă doar prin culoare și formă, ci și prin sunet, evenimentul nostru a

fost îmbogățit de două momente muzicale deosebite, oferite de doi tineri talentați. Este vorba

despre Iancovici Raisa, elevă în clasa a XI-a la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, și

Răzvan Jurcuță, fost elev al aceluiași colegiu. Cei doi tineri studiază canto alături de doamna

profesor coordonator Dulcica Florea și de doamna profesor corepetitor Anna Leca, cărora le

adresăm felicitările noastre pentru răbdarea, profesionalismul și dăruirea cu care îi îndrumă

pe acești tineri.

Am avut, de asemenea, onoarea și bucuria de a-l avea alături de noi pe domnul profesor Ioan

Kett Groza, artist vizual și apropiat al artiștilor Asociației, care și-a exprimat impresiile cu

privire la expoziția „Universuri în dialog”.

Ne-am bucurat să o avem din nou alături de noi pe prietena noastră, Maria Furnea, artist

vizual și o prezență importantă în viața Asociației „Ion Andreescu” Arad, care ne-a vorbit

despre istoricul Asociației.

Timp de 14 ani, Maria a fost președinta acestei asociații, contribuind, prin implicarea,

dăruirea și dragostea sa pentru artă, la continuitatea, dezvoltarea și menținerea prestigiului și

renumelui Asociației „Ion Andreescu” Arad. Îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și

continuă să facă pentru această comunitate de artiști!

Doamna profesor Mihaela Livia Guleș a dorit, de asemenea, să ne transmită un mesaj de

apreciere și gânduri bune cu privire la expoziția noastră.

„Dragilor, A fi ARTIST într-o lume suprasaturată de imagini nu este deloc o misiune ușoară.

Expoziția „UNIVERSURI ÎN DIALOG” ne arată că aveți forța, sensibilitatea și dăruirea de a

aduce lucrări pline de emoție și tehnică. Un „dialog” adevărat cere curaj. Ne întrebăm uneori:

 

cât din ceea ce expunem este o căutare sinceră, o vulnerabilitate asumată, și cât este doar

zona noastră de confort? Cât de des riscăm să rupem tiparele stabilite și să ne punem întrebări

incomode prin artă? Tehnica se învață, stilul se rafinează, însă adevărata provocare este să nu

lăsăm rutina sau frica de eșec să ne transforme ideile în simplu decor. Arta care rămâne în

sufletul privitorului este cea care deranjează puțin, care pune pe gânduri, care pune întrebări

înainte de a oferi răspunsuri. Vă felicit din suflet pentru această expoziție minunată și pentru

efortul uriaș de a vă pune sufletul pe tavă în fața publicului. Continuați să vă surprindeți, să

experimentați, să ieșiți din propriile limite și să purtați acest „dialog” cu din ce în ce mai

multă îndrăzneală. Sunt mândră de voi și abia aștept să văd unde vă va purta următorul pas!

Cu prietenie și prețuire,

Un prieten al artei voastre”

Felicitări tuturor artiștilor expozanți pentru perseverența cu care creează, pentru curajul de a

se exprima și pentru frumusețea pe care o aduc în societate prin creațiile lor!

Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături la vernisajul expoziției „Universuri în dialog”.

Prezența dumneavoastră dă sens acestor întâlniri, ne bucură și ne încurajează să continuăm să

construim, împreună, momente dedicate artei și comunității.

Expoziția „Universuri în dialog” rămâne deschisă publicului până la data de 14 octombrie

2026.

Vă așteptăm cu drag să descoperiți aceste 32 de universuri artistice, reunite într-un singur

spațiu și unite prin bucuria de a crea și de a împărtăși arta.

Galerie foto (31)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite