Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Undă verde pentru proiectul de modernizare și dotare a secției Cardiologie

Undă verde pentru proiectul de modernizare și dotare a secției Cardiologie
Comentează 0

Consilierii județeni au aprobat promovarea și implementarea proiectului privind Cooperare transfrontalieră în domeniul asistenței medicale pentru o prevenire eficientă și servicii de sănătate mai bune în județele Békés și Arad. Este un proiect care prevede, în cazul părții române, modernizarea și dotarea secției Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

„Este una dintre cele mai importante investiții de care va beneficia Spitalul Județean, circa 1,4 milioane de euro, fonduri transfrontaliere. Prin acest proiect vom moderniza și dota secția de Cardiologie prin care aceasta va deveni una dintre cele mai eficiente din țară”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Cursul proiectului este la momentul în care trebuie pregătită și depusă Aplicația Completă (Full Application), fiind vorba de un proiect strategic. Conform Prevederilor Ghidului Solicitantului, în această fază a proiectului este necesar votul consilierilor județeni, Hotărârea Consiliului Județean Arad de aprobare a promovării și implementării proiectului fiind atașată dosarului cererii de finanțare.

Valoarea totală a investiției, pe partea română, este de 1.339.500,00 euro din care: Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 999.500,00 euro, constând în contribuția proprie de 2% aferentă CJA (20.000,00 euro), cât și asigurarea resurselor financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale, conform Acordului de finanțare și Manualului de implementare al Programului INTERREG V A Ro-Hu 2014-2020, în valoare de 979.500,00 euro.


Scrie un comentariu

trimite