Vremea Romania, Arad 15°C

Stiri Arad

Un sfert dintre școlile din Arad încep anul FĂRĂ AUTORIZAȚII sanitare

Un sfert dintre școlile din Arad încep anul FĂRĂ AUTORIZAȚII sanitare
Comentează 0

Investițiile în clădirile școlare din județ se lasă încă așteptate, iar dovadă stă situația clădirilor neautorizate sanitar în prag de început de an școlar. Nu mai puțin de un sfert dintre clădirile grădinițelor și școlilor nu îndeplinesc condițiile pentru a fi autorizate.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au declarat pentru ARQ că din totalul de 459 de corpuri de clădiri, 112 sunt fără autorizație, iar cele mai multe sunt din mediu rural. 

Cifrele sunt mult mai bune (dar mai puțin relevante) dacă ne referim la unitățile cu personalitate juridică, acestea fiind mai puține pentru că fiecare reunește câteva școli și grădinițe. Astfel, în județ există 142 de unități cu personalitate juridică (care au împreună 459 de clădiri școlare), dintre care doar 18 nu au autorizații. Aceleași ca și în anii trecuți, pentru că bani pentru investiții au fost foarte puțini.

Motivele pentru care DSP nu poate elibera autorizațiile nu s-au schimbat. Cel mai adesea este vorba de lipsa apei curente, a grupurilor sanitare sau spații de studiu insuficiente. În unele cazuri este vorba de clădiri care se află în șantier de mai mulți ani.

În această toamnă, statisticile sunt ceva mai bune. În 2014, o treime dintre clădirile școlare din judeţ nu erau autorizate la început de an şcolar din cauza condiţiilor, iar în 2013 erau în această situație aproape jumătate dintre școli și grădinițe.
 

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite