Vremea Romania, Arad 17°C

Stiri Arad

Ultimul autobuz pe benzină din România

Ultimul autobuz pe benzină din România
Comentează 13

Noi românii ca popor, de la revoluție încoace ne autodistrugem sistematic și o facem pas cu pas așa cum s-a procedat cu toată industria românească, am distrus fabrică după fabrică, uzine și tot ce s-a putut vinde la fier vechi, a luat drumul Remat-urilor, nu contează ce, doar bani să iasă.

Ne uităm acum în urmă și vedem că nu mai sunt uzinele de altă dată, unde aveau loc de muncă mii de muncitori, unde învățau meserie elevii și studenții, unde și-au găsit un rost în viață milioane de români.

Astăzi, privim în urmă și nu mai este Uzina de Tractoare, nu mai este Aro, nu mai este Semănătoarea, au fost rase cu o ușurință greu de imaginat.

Ce este mai trist, este că odată cu ele a dispărut o istorie, pentru că statul român nu a fost interesat nici măcar să conserve câteva exemplare din fiecare model de camion, tractor sau alte utilaje, fabricate în țară.

Excepție face Uzina de Camioane din Brașov care  a reconstruit câteva exemplare de camioane care se găsesc în curtea uzinei.

Aici aș vrea sa trag un semnal de alarmă spunând că UZINA AUTOCAMIONUL din Brașov încă nu a murit, dar se  zbate, iar noi importăm camioane de afară, nu contează ale cui, dar sa nu fie românești, asa cum facem cu legumele, fructele și laptele. Oare chiar ceea ce producem noi nu mai este bun? Oare turcii fac autobuze mai bune ca ale noastre, sau au roșii și piersici  mai delicioase?

Nu fac reclamă celor de la autocamionul, dar am fost în uzină și vă asigur că sunt camioane bune cu motorizare de MAN, fiind mult mai bune decât unele importate și când spun asta o spun pentru că am lucrat 20 de ani în transport auto.

Unde intră DAC-ul românesc, nu intră multe camioane străine și se pune întrebarea celor din guvern, ce au de gând să facă cu această uzină pentru că este o fabrică de interes strategic pentru țară.

Rușii, cehii, sau locuitorii din Belarusul nu au distrus fabricile ci din contră, produc și s-au adaptat la piață. Revenind la ceea ce înseamnă ca simbol sau istorie, aici România este invizibilă față de Europa.

Astăzi, uzina din Brașov caută un camion SR 7 BA 1 pentru muzeu și nu mai există niciunde.  Am văzut câteva camioane la muzeul de istorie cred, din București, care din păcate sunt într-o stare deplorabilă, am văzut o Skoda din al doilea război mondial, într-o stare accentuată de degradare.

Oare până acolo s-a ajuns să nu mai existe bani pentru un muzeu? De alte bazaconii sunt bani, însă pentru trecutul istoric al țării nu?

La fel camionul SR 114 militar, arată jalnic, dar în același timp sunt prin țară oameni inimoși care salvează de la prăpăd camioane, autobuze, IMS-uri și alte mașini sau tractoare. O fac cu eforturi  financiare modeste, lucrează la restaurarea lor ani de zile, fără nici cel mai mic sprijin din partea statului salvând astfel de la tăiat multe M-461 (IMS).

Câteva camioane militare Bucegi și Carpați, Zil-uri și Gaz-uri rusești, printre ele și un autobuz TV -20 R (ultimul autobuz rămas intact), care a scăpat ca prin minune de autogen și Remat, a fost achiziționat de la armată de doi oameni cu suflet din Oradea, tată și fiu, respectiv domnul Vizi Zoltan și Rudolf. 

Ambii sunt șoferi de meserie și cu dragoste pentru mașinile vechi, mai ales pentru cele românești, oameni pe care am avut deosebita plăcere să îi cunosc personal. 

De altfel, Rudy mai are și un camion militar Carpați  SR 132-M  pe care l-a recondiționat, fiind scos parcă din fabrică.

Acești oameni intenționează să recondiționeze și acest autobuz, apoi sa facă cu el turul României să facă cunoscut acest autovehicul care este "Ultimul mohican" al transportului în comun a anilor '70  din România.

Ei vor să participe cu el la expoziții, sau de ce nu, la turnarea vreunui film românesc, insă nu acesta e scopul pentru care l-au achizitionat, ci dragostea pentru aceste mașini istorice.

De asemenea, Rudy a vrut să-i facă tatălui său o bucurie, să îi ofere șansa de a se urca din nou la volanul unui autobuz pe benzină, după aproximativ  40 de ani.

La cei 69 de ani, domnul Zoltan se comportă ca un fecior în jurul autobuzului. Este prezent zilnic la atelier, chiar și în momentul în care am fost la dânșii la Oradea. Împreună cu un bun prieten, el confecționa elemente pentru banchetele autobuzului.

L-am întrebat ce părere are despre acest tip de autobuz și a răspuns: "TV 20  a fost un autobuz pentru bărbați adevărați, avea direcție mecanică și atunci când era încărcat, trebuia să depui efort mare să tragi de volan".

După alte discuții cu dânșii legate de istoria autobuzului și de ceea ce vor să facă din această mașină, mi-au spus printre altele: "Trebuie să fie exact cum l-a scos fabrică în anul 1971 , cu absolut totul original sau conform cu originalul, deși este foarte greu nu ne vom lăsa până nu va fi ca la carte." a declarat domnul Vizi  Rudolf, pentru  ziarul online www.arq.ro.

Iubitori de mașini istorice mai există în țară, ei merită tot respectul pentru că țin istoria tehnică a României vie. Ei au salvat sau încă mai salvează de la tăiat vehicule istorice, redând viață acestor mașini și făcând ca România să se poată mândri cu aceste bijuterii și cu o istorie tehnică proprie.

Aș vrea doar să-i amintesc pe câțiva dintre aceștia și anume : Vizi  Zoltan și Rudy din Oradea,  Petru Filca din Caraș - Severin cu trei camioane românești (SRD, SR 114 și un SR 132-M), iar la Arad, domnul Anton Pavel cu două Tv –uri raritate (TV 51), tot din Arad câteva M-461 (IMS),  Farago Mihaly din Odorheiul Secuiesc cu un superb SR  132-M restaurat.

La nivel de țară mai sunt unii înscriși în RETROMOBIL CLUB ROMÂNIA, unii care încă nu au  aderat încă, ce lucrează după posibilitățile financiare la restaurarea  acestor vehicule, toți oamenii care pun suflet, dar și resurse financiare pentru a ține vie această istorie automobilistică.

Discutam cu Petru Filca, ce îmi scria așa "Nu aș putea trăi fără aceste camioane, sunt viața mea alături de familie".

Eu, ca unul care în urmă cu 25 de ani am reconstruit un camion Bucegi  SR 113 plecând de la nimic pot spune că de la doi butuci de roată spate, care au fost aruncați prin curtea  Autobazei unde am lucrat ca șofer, am făcut din bucăți, un camion care a circulat 10 ani. 

Pot spune că nu e ușor, știu ce înseamnă asta, de aceea îi admir pe acești oameni și le admir  familiile care îi susțin. 

Este trist că acești oameni care refac o istorie nu sunt sprijiniți de statul român, care avea datoria față de poporul acesta, să țină măcar câteva exemplare în perfectă stare de funcționare pentru noi și cei care urmează după noi, să poată vedea și ei cu ce s-au construit în România Porțile de fier, Transfăgărășanul, Canalul și altele.

Statul român ar putea măcar sa se implice în a ușura achiziția de la armată a acestor vehicule istorice, pentru a nu mai ajunge la fier vechi, să pună la dispoziție gratuit, spații pentru gararea acestor vehicule, pentru că sunt oameni care le țin în fața blocului, neavând alte posibilități.

Statul ar mai putea ajuta la alocarea unei cote de benzină lunar la preț simbolic pentru parcurgera a cel puțin 25 kilometri lunar a fiecărui vehicul,  pentru că degeaba ai un vehicul istoric, la prețul actual  al benzinei, nu îți permiți să faci cinci kilometri cu el că se va distruge ca orice mașină care nu funcționează.

Este greu să obții piese să faci aceste mașini să funcționeze la parametrii costructivi, dar este și mai trist dacă se duce o istorie, istoria acestei țări.

De aceea cred că acești oameni au nevoie de ajutorul țării, a statului, pentru a ține vie istoria automobilistică din România.

Majoritatea dintre ei sunt oameni simpli poate, dar care au o pasiune pentru aceste frumoase mașini și câți oare mai sunt cu această pasiune, dar poate nu au resursele financiare necesare deși și-ar dori în garaj un vehicul istoric.

Atunci când vor fi gata de drum, multe dintre ele probabil vor putea fi văzute la diferite expoziții retro din țară, iar copilașii noștrii le vor putea admira.

Zilnic aderă la noi pe grupul "Autocamionul Steagu Roșu", iubitori de camioane și autobuze românești. Oameni care le admiră sau le iubesc, care și-ar dori un astfel de camion la poartă și care doresc să salveze aceste camioane frumoase care au schimbat România.

Dedic acest articol tuturor șoferilor care au lucrat pe autobuzul TV 20, printre care și domnul Vizi Zoltan, tuturor șoferilor de altă dată, printre care și tatăl meu, tatăl prietenului meu  Anton Pavel și tatăl lui Petru Filca.

Ei au fost cei care au semănat în noi dragostea pentru volan, dar nu în ultimul rând, celor care țin vie istoria automobilului din România, făcând ca aceste frumoase autovehicule să renască  în inimile și sufletele noastre.

TV - 20 R

 

Galerie foto (152)