Geanina Pistru-Popa: „În fiecare spital există oameni pe care pacienții poate nu îi uită niciodată” (FOTO)
Sala Marii Uniri din Arad a găzduit, ieri, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Asistenților Medicali, prilej cu care au fost celebrați profesioniștii care, deși nu se află mereu în prim‑plan, rămân pentru mulți pacienți chipul empatiei și al sprijinului în momentele de vulnerabilitate. Deputatul Geanina Pistru-Popa, membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie, a participat la manifestarea organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, subliniind rolul esențial al asistenților în funcționarea sistemului medical și recunoștința datorată celor care transformă grija față de oameni într-o misiune de viață.
„În fiecare spital există oameni pe care pacienții poate nu îi uită niciodată. O voce calmă într-un moment de panică. O mână strânsă înaintea unei intervenții. Un om care rămâne acolo, lângă tine, atunci când durerea, teama sau speranța nu mai au nevoie de cuvinte. Sala Marii Uniri a fost plină exact de acești oameni. Oamenii din spatele profesiei. Cei care nu apar mereu în prim-plan, dar fără de care niciun sistem medical nu ar putea exista: asistenții medicali.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenților Medicali, am avut onoarea să particip la evenimentul dedicat celor care reprezintă una dintre cele mai nobile profesii și să celebrăm, totodată, 25 de ani de existență ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
A fost o seară plină de emoție, recunoștință și respect pentru oameni care au ales să transforme empatia într-o misiune de viață”, susține Geanina Pistru-Popa, deputat PNL de Arad.
Parlamentarul a ținut să transmită felicitări organizatorilor evenimentului: Mirela Bălan, președinta Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România - Filiala Arad și Otinel Șandru, președintele Sindicatului SANITAS Arad, pentru implicarea și respectul cu care au construit un moment atât de important pentru comunitatea medicală arădeană.
„Mă bucur că alături de noi s-au aflat și parteneri care susțin constant sistemul medical și oamenii care îl țin în picioare zi de zi: domnul Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, domnul vicepreședinte Sergiu Bîlcea, doamna profesor universitar dr. habilitat Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest «Vasile Goldiș» din Arad, doamna Florina Ionescu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, doamna Renate Liliana Bran, directorul Școlii Postliceale Sanitare Arad, domnul Florea Tămaș, reprezentant al Asociației Pacienților cu Boli Profesionale și doamna Ana Maria Nyeky, reprezentanta Cetății Voluntarilor.
Dragi asistenți medicali, vă mulțumim pentru grija, răbdarea și puterea cu care sunteți zi de zi alături de oameni, în cele mai grele și vulnerabile momente ale vieții lor”, a mai spus Geanina Pistru-Popa.
Sursa foto: Facebook Geanina Pistru




















