Mercedes condus de un recidivist beat și fără permis, oprit la Șofronea; acum are timp 30 de zile să se gândească la ce a făcut
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui bărbat de 39 de ani, din județul Arad, recidivist, prins conducând un autoturism deși avea permisul anulat și se afla sub influența alcoolului.
Procurorii informează că „în data de 08.05.2026, în jurul orei 17.05, inculpatul P.G. a condus autoturismul marca Mercedes pe drumul județean 790, din direcția localității Șofronea – Zimand Cuz, jud. Arad, deşi avea permisul de conducere anulat şi se afla sub influența băuturilor alcoolice.”
Polițiștii au observat că bărbatul prezenta halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul Dräger. Rezultatul: 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat..
Ulterior, acesta a fost dus la Spitalul Clinic Județean Arad – UPU, unde i-au fost recoltate probe biologice. Conform Parchetului, „la ora 18.38, inculpatul a avut o alcoolemie de 1,90 gr/l alcool pur în sânge, iar la ora 19.38 a avut o alcoolemie de 1,66 gr/l alcool pur în sânge.”




















