Ultimele stiri
Două partituri mozartiene și un poem contemporan – invitația de nerefuzat lansată de filarmonica arădeană
Două cupluri de îndrăgostiţi, un cinic celibatar, o servitoare frivolă şi un pariu pus pe virtuţile feminine, sunt “ingredientele” celei de a treia şi ultimei dintre capodoperele …
Un sfert de veac de UAV
Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la momentul în care universitatea arădeană de stat a primit numele de „Aurel Vlaicu”. Cu acest prilej, vineri, 9 decembrie, de la orele 10.00, în complexul M …
ETERNELE MIZERII PSD-ISTE DE CAMPANIE (P)
Dezminițim categoric faptul că PNL Arad a avut vreo implicare în organizarea festivității pomului de Crăciun din data de 06 decembrie, în urma căreia au fost împărțite cadouri și dulciuri copiilor …
Bolnavii de cancer ar putea scăpa de tratamentul cu chimicale mulțumită specialiștilor din Timișoara care au realizat prima bio-imprimantă 3D din România
O echipă de specialiști din Timișoara va contribui la un proiect revoluționar. Este vorba de cei zece angajați ai companiei Symme3D, care au realizat și prima bio-imprimantă 3D din România care printează urechi sau …
Reprezentanţii Banzai Arad, pe podium la "CUPA CAMPIONILOR EUROPENI"
Karateka Banzai Karate Club Arad au încheiat 2016 la Cluj, participând la "CUPA CAMPIONILOR EUROPENI". La aceasta competiţie s-au aliniat la start un număr de 703 sportivi din 73 de cluburi şi asociaţii …
Şi şahistele Aradului au încheiat Superliga pe 5
Cele 2 reprezentante ale aradului în Superliga de Şah au avut un final de sezon identc. După ce băieţii de la Vados Arad s-au întrecut pe ei, clasându-se pe locul 5, fetele de la CSUAV. Arădencele au …
70 de halterofili la „Cupa CSM”
Recent a avut loc „Cupa CSM Arad” la haltere. Au participat 70 de sportivi reprezentând 7 cluburi din România şi 2 din Ungaria. Un concurs reuşit, în fapt o ultimă verificare a anului pentru cei …
Lansare de carte la CARTURESTI ARAD: Destinul lupului singuratic - Adrian Christescu
Miercuri, 7 decembrie 2016, ora 18:00, în cadrul librăriei Cărturești din Arad (Atrium Center, etaj 2, Calea Aurel Vlaicu 10-12), va avea loc lansarea volumului „Destinul lupului singuratic”, de Adrian …
Zona Gării Arad, curățată de cerșetori
Polițiștii locali au făcut ”curățenie” în zona Stației CFR Arad, împânzită de cerșetori și oameni ai străzii, care nu-i deranjează doar pe locuitori, dar și pe călători.
Un arădean a furat bani dintr-un bar și i-a cheltuit la păcănele
Polițiștii îl cercetează pe un bărbat care, zilele trecute, a furat peste 1.100 de lei dintr-un local, iar apoi i-a cheltuit la jocuri mecanice.
Votați MISS și MISTER Q Boboc de la Liceul Tehnologic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad
Cu prilejul Balului bobocilor al Liceului Tehnologic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad, site-ul www.arq.ro oferă câte un …
Caravana Sănătății UVVG ajunge la Săvârșin și Petriș
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad continuă „Caravana Sănătății”, un proiect prin care specialiști din …
Vernisajul Salonului Internaţional de Artǎ Fotograficǎ al Foto Club Pro Arad
Asociația Fotografilor Profesioniști Foto Club Pro Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Consiliul Județean Arad, în …
Citire apometre la abonați în săptămâna 13.10.2025 - 17.10.2025
Luni 13.10.2025 (contoare mecanice): Mihail Kogalniceanu, Blanduziei, Olimpiadei, Cuza Voda, Piata George Enescu, B-dul G. …
Aradul, în lumina glamuroasă a ultimei seri a Festivalului Toamnei și al Familiei
Duminică seară, 12 octombrie, orașul Arad și-a îmbrăcat straiele cele mai frumoase pentru a trăi împreună …
Am dat lovitura! – când autoironia e mai grea decât trofeul! (Foto)
P(r)oza zilei: Am dat lovitura! – când autoironia e mai grea decât trofeul! Cum și norocul, după părerea fabulistului Grigore …
Festivalul Toamnei și al Familiei: – o zi de Sâmbătă de tradiție și emoție pe platoul Consiliului Județean Arad
Toamna a fost sărbătorită din plin pe platoul din fața Consiliului Județean Arad, acolo unde s-a desfășurat cea de a doua zi a …
Incendiu izbucnit la un BMW pe strada Cocorilor
În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …
Aradul economic în lumina reflectoarelor: Gala Topul Firmelor 2025
Arad, 10 octombrie 2025 – Expo Arad a găzduit Gala „Topul Firmelor din Județul Arad”, organizată de Camera de Comerț, Industrie …
Festivalul Toamnei și al Familiei – început în forță pe platoul Consiliului Județean Arad! (FOTO)
Prima seară a Festivalului Toamnei și al Familiei, organizat de Consiliul Județean Arad, a adus o atmosferă incendiară pe platoul din fața …