Ultimele stiri
30 de ani de la Revoluție celebrați de 1.104 tineri care vor participa la o procesiune cu lumânări / UPDATE: 1989 - 2019. Arad - 30 de ani de libertate - comunicatul de presă al organizatorilor
Autoritățile locale și județene au anunțat că mâine, 1104 tineri arădeni vor celebra 30 de ani de la Revoluție mărșăluind prin centrul municipiului.
Asociația Activ pentru Comunitate a câștigat o finanțare pentru proiectul Play&Learn Romania
Asociația Activ pentru Comunitate a câștigat, în cadrul unei competiții organizate de către Divizia de Diplomație Publică a NATO, un grant în valoare de 6750 de euro acordat de către instituția …
Concertul de Advent a adus spiritul Sărbătorilor în Palatul Justiției
Tribunalul Arad a organizat, ieri seară, cea de a doua ediție a Concertului de Advent. Timp de o oră, care s-a scurs de parcă ar fi trecut doar cinci minunte, Orchestra de cameră a Filarmonicii Arad, dirijată de maestrul …
1918. Formarea şi deformarea opiniei publice. Agenda unui an istoric
„1918. Formarea şi deformarea opiniei publice. Agenda unui an istoric.”, este titlul volumelor lansate ieri la Consiliul Judeţean de Andrei Ando. Sala principală a CJ a fost locul în care familia, …
Bilanţ de sfârşit de an la Consiliul Judeţean Arad; 300 de km de drumuri judeţene
Conducere Consiliului Judeţean a prezentat ieri într-o conferinţă de presă un bilanţ al drumurilor judeţene. Preşesedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca alături de vicepreşedinţii Sergiu Bîlcea şi …
CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ ARAD LA ORA BILANȚULUI
Conducerea Camerei de Comerț, Industrie şi Agricultură Arad s-a întâlnit miercuri, 18.12.2019, cu reprezentanții mass-mediei arădene în cadrul unei conferințe de presă organizată, ca de fiecare dată, la …
Ce soluție a pronunțat ÎCCJ, după ce a judecat contestația DNA, în dosarul în care s-a cerut arestarea a opt persoane implicate în mita de la PSD Arad
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat astăzi în cazul contestației depuse de procurorii DNA, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul aceleiași instanțe a respins propunerea de …
Aradul nu-și uită eroii de la Revoluție: cei 24 revoluționari morți în decembrie 1989 au fost comemorați la Muzeu printr-o lansare de carte
Volumul „Decembrie '89 însângerat – În amintirea eroilor martiri și răniților de la Arad” scris de cunoscutul publicist arădean Emil Șimăndan (ediția a II-a revizuită și adăugită …
Grefierii au protestat timp de două ore împotriva eliminării pensiilor de serviciu
Grefierii din mai multe orașe din țară au participat, în această dimineață, între orelele 10-12, la un protest spontan împotriva deciziei care a fost luată, ieri, în Comisia de Muncă și …
Reţea sexuală condusă de adolescenţi de 18 şi 20 de ani destructurată în vestul ţării
În cursul zilei de ieri, au avut loc descinderi la locuințele membrilor unei grupări infracţionale, specializate în trafic de persoane.
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …












