Ultimele stiri
La nivelul Județului Arad sunt înregistrate 2137 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Județului Arad erau înregistrate 2137 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, din care: …
Iustin Cionca: „Spitalul de Oncologie al Aradului intră într-o nouă fază a lucrărilor”
Continuă lucrările la noul spital de Oncologie al Aradului, de pe str. Vicenţiu Babeş, nr. 11-13! Este vorba despre o investiție gestionată de Consiliului Județean Arad și finanțată prin Programul Național de …
Biserică închinată la Ineu Sf. Sava Brancovici, la 400 de ani de la nașterea sa
Biserica cu hramurile ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi ,,Sfântul Ierarh Sava Brancovici” din cartierul Traian, Oraşul Ineu, a fost târnosită, ieri, de către Înaltpreasfințitul Părinte …
Proiectul Bursa de Excelenţă Rotary Arad Cetate
Clubul Rotary Arad Cetate demarează Proiectul Bursa de Excelenţă Rotary Arad Cetate, în valoare de 1000 EURO. Bursa de excelență urmăreşte identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, …
1.591 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), dintre care la Arad 12
BULETIN DE PRESĂ - 5 octombrie 2020, ora 13.00 Până astăzi, 5 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 137.491 de cazuri de …
Probabil ultima şedinţă a CLM în actuala componenţă: vezi ce este pe ordinea de zi
Actualii membri ai Consiliului Local Municipal au fost convocaţi, vineri, începând cu ora 11 să participe la probabil ultima şedinţă în actuala componenţă. Este vorba despre o şedinţă ordinară, …
Preşedintele AEP a fost prins cu plagiatul; 124 din 211 pagini au fost copiate
Constantin-Florin Mitulețu-Buică, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a plagiat mai bine de jumătate din teza de doctorat pe care a susținut-o în 2016 la Universitatea Națională de Apărare …
Un primar PSD a primit un cadou de zeci de mii de euro pentru că a câştigat alegerile
Proaspătul primar ales din Motru, judeţul Gorj a primit un cadou de zeci de mii de euro din partea unchiului său. Este vorba de un Jaguar a cărui valoare este aproximată la 50.000 de euro. Cadoul a fost făcut de unchiul …
CORONAVIRUS. Cehia a intrat în starea de URGENŢĂ din nou
Cehia a intrat din nou în starea de urgenţă în noaptea de duminică spre luni. Guvernul de la Praga a luat această decizie din cauza "creşterii semnificative" a numărului de infecţii cu noul …
Ludovic Orban, testat de urgență pentru coronavirus. Premierul și-a suspendat toate întâlnirile
Premierul merge să se testeze de urgență pentru coronavirus. Ludovic Orban și-a anulat toate întâlnirile.
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …
O zi agitată în AI: Microsoft taie 4.800 de joburi, BT testează plăți cu agenți AI, iar Ford readuce ingineri cu experiență
Inteligența artificială continuă să schimbe rapid industria tehnologică, dar nu doar prin aplicații spectaculoase sau modele mai performante. …
Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile
Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
Apple lansează o nouă generație de laptopuri: MacBook Neo, MacBook Air cu M5 și MacBook Pro cu cipuri M5
Apple a lansat o nouă generație de laptopuri, prezentând MacBook Neo cu ecran de 13 inci, MacBook Air echipat cu cipul M5 și stocare …
Parlamentarii UE votează obligarea companiilor de AI să plătească pentru conținutul protejat de drepturi de autor
Uniunea Europeană face un nou pas decisiv în reglementarea inteligenței artificiale, după ce parlamentarii europeni au votat un set de …
AI-ul Google poate acum să caute în emailurile și fotografiile tale pentru răspunsuri
Google extinde capabilitățile de asistență personală ale AI-ului său, permițând sistemului să caute în emailurile și …












