Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Tribunalul Arad – la ora bilanțului: între deficitul de personal și rezultatele foarte bune înregistrate la nivel național de instanțele arădene, mai ales de Judecătoria Arad

Tribunalul Arad și-a prezentat, astăzi, bilanțul pe anul 2025. La ședința de bilanț au participat judecătorul Gheorghe Liviu Odagiu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Cristina Maria Dica, președintele Curții de Apel Timișoara, alături de întreaga conducere a Curții de Apel Timișoara, pentru ca mai apoi să vină în fața presei, împreună cu Virgiliu Flavius Bradin, președintele Tribunalului, dar și cu noua conducere a Judecătoriei Arad, în speță președinta Bianca Cătălina Pleș și vicepreședinta Sanda Ileana Lăcătușu.

Tribunalul Arad – la ora bilanțului: între deficitul de personal și rezultatele foarte bune înregistrate la nivel național de instanțele arădene, mai ales de Judecătoria Arad
Comentează

Potrivit președintelui Flavius Bradin, volumul de activitate al Tribunalului Arad a scăzut în 2025 comparativ cu anul 2024, dar instanțele rămân în topul eficienței la nivel național. De menționat că Bradin a făcut o scurtă trecere în revistă a bilanțului anual, dar a vorbit și despre criza de personal din sistem.

 Revenire la cifrele din 2023, după un 2024 „atipic”

Potrivit lui Bradin, anul 2025 a adus „o ușoară reducere a volumului de activitate”, respectiv o scădere de aproximativ 12% față de 2024 la totalul cauzelor și de 15% la dosarele nou‑înregistrate.

Anul 2024 a fost unul atipic, cu un salt mare al volumului de activitate. În 2024 am crescut față de 2023 cu aproape 20%. Practic, 2025 a însemnat o revenire la valorile de dinainte”, a explicat președintele Tribunalului Arad.

În cifre, instanțele din raza Tribunalului Arad au înregistrat în 2025 aproximativ 48.000 de cauze noi, iar volumul total de activitate – incluzând stocul de dosare rămase din anul anterior – a ajuns la 57.000 de dosare.

Tribunalul Arad, între primele 10 instanțe din țară la eficiență

În pofida scăderii volumului de activitate, eficiența instanțelor arădene rămâne ridicată.

„Tribunalul Arad s-a situat, ca instanță, în top 10 la nivel național, dacă excludem tribunalele militare, care au un volum mult mai mic. Toate judecătoriile din raza Tribunalului Arad au fost foarte eficiente”, a precizat Bradin.

La nivel agregat, atât Tribunalul, cât și judecătoriile din județ au fost încadrate la categoria „foarte eficient”, criteriu care, potrivit președintelui instanței, reflectă un nivel de activitate „pe care ne dorim să îl considerăm în acord cu așteptările societății civile”.

Deficitul de personal, principala problemă

Deși performanțele sunt ridicate, instanțele arădene continuă să se confrunte cu un deficit acut de personal, problemă semnalată constant în ultimii ani.Singura instanță care a funcționat la capacitate completă spre finalul anului a fost Judecătoria Lipova, unde toate cele patru posturi de judecător au fost ocupate.

Situația cea mai dificilă se înregistrează însă la Judecătoria Chișineu‑Criș, unde finalul anului 2025 a adus o criză severă de personal. O judecătoare a intrat în concediu de creștere a copilului, iar președinta instanței a solicitat trecerea în funcția de procuror, iar acum așteaptă semnarea decretului prezidențial, astfel încât nu-și mai poate desfășura activitatea ca judecător.

În prezent, la Chișineu‑Criș mai activează doar doi judecători: unul definitiv, cu o vechime de un an și jumătate, și un judecător stagiar aflat în concediu de studiu pentru examenul de capacitate.

„Începutul de an ne aduce un singur judecător care trebuie să facă față unui volum de aproximativ 5.000 de dosare”, a avertizat Bradin.

În continuare, acesta a prezentat noua conducere a Judecătoriei Arad, ocazie cu care vicepreședinta Sandra Ileana Lăcătușu și președinta Bianca Cătălina Pleș au vorbit despre parcursul lor profesional, situația instanței și provocările cu care s-au confruntat.

„Cei șase ani de activitate exclusiv în cadrul judecătoriei Aral mi-au permis, cred eu, să cunosc destul de bine specificul acestei instituții, resursa umană, dinamica personalului. Astfel că, având la bază această experiență, care, sigur, poate că nu este prea vastă, îmi propun ca, alături de doamna președinte, Bianca Pleș, în această nouă calitate să depun toate eforturile care vor fi necesare în vederea asigurării stabilității și eficienței instituției și, de asemenea, pentru menținerea unui nivel ridicat al performanței profesionale, exact ca până în prezent”, susține Sandra Ileana Lăcătușu.

Judecătoria – între primele două din țară

La rândul său, președinta Judecătoriei Arad, Bianca Cătălina Pleș, a prezentat datele statistice ale instanței pentru anul 2025 și a vorbit despre dificultățile întâmpinate, în special cele legate de resursa umană. „În cursul anului 2025, pe rolul Judecătoriei Arad au fost înregistrate un număr de 25.799 dosare, la care se adaugă cele 4.905 dosare aflate în stoc, rezultând un volum total de activitate de 30.604 dosare. Raportat la volumul total de activitate, în cursul anului precedent, fiecare judecător i-a revenit spre soluționare un număr de 1.863,7 dosare. Principala problema cu care ne-am confruntat din punct de vedere managerial în cursul anului anterior, a fost deficitul de personal, în principal în rândul judecătorilor, deficit accentuat și de faptul că pe parcursul anului nu a fost organizat niciun concurs de admitere în magistratură. Astfel, activitatea în cadrul instanței a fost asigurată în medie de un număr de 26.3 judecători, într-o schemă de 31”, susține Bianca Cătălina Pleș. Potrivit acesteia, în urma analizei activității instanțelor de judecată realizată la nivel național, Judecătoria Arad se află între primele două judecătorii din municipii reședință de județ cu calificativul „foarte eficient”.

Probleme sistemice

La rândul lor, președinta Curții de Apel Timișoara, Cristina Maria Dica, și președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Gheorghe Liviu Odagiu, au transmis mesaje de apreciere, dar și avertismente privind dificultățile cu care se confruntă sistemul judiciar.

Președinta Curții de Apel Timișoara, Cristina Maria Dica, a felicitat instanțele arădene pentru rezultatele obținute și a vorbit deschis despre problemele sistemice cu care se confruntă Justiția.

„Aș vrea să-i felicit pe colegii de la Tribunalul Arad pentru rezultatele obținute foarte bune și în acest an. La fel pe colegii de la judecătoria Arad și să-i orez succes colegilor în noile poziții din conducerea instanței.

Ca de obicei, Tribunalul Arad a înregistrat rezultate foarte bune și în acest an. Deși noi ne-am confruntat anul trecut cu o situație extrem de dificilă la nivelul tuturor instanțelor. Și aici vorbim de deficitul de personal, resursele umane și deficitul financiar.

În ceea ce privește resursele umane, prin prisma atribuțiilor pe care tuta de apel le deține pentru personală auxiliar de specialitate, am încercat să venim în timp puțin în întâmpinarea necesităților instanțelor cu organizarea unor concursuri pe care ni le-a permis legislația, pentru că legislația a fost una foarte restrictivă. Nu s-au putut organiza concursuri pentru ocuparea funcțiilor de grefier pe perioada nedeterminată. [...] Practic, într-un regim de avarie, am organizat concursurile de perioadă determinată pentru posturile care sunt vacante pe o anumită perioadă de timp.

În privința carierei judecătorilor, după cum s-a și spus, ne confruntăm cu o situație dificilă, în sensul că sunt instanțe și în îndeosebi instanțe mici, dar și judecătoria de reședință, care se confruntă cu deficit de personal. Aici, atribuțiile aparțin Consiliului Superior al Magistraturii, dar acest deficit este determinat, de asemenea, de situația legislativă, care nu permite să ocupăm în timp util aceste posturi. Am încercat, din acest punct de vedere, să oferim în situații excepționale, critice, cu delegări care au putut fi făcute de către Curtea de Apel prin prisma competențelor deținute pentru funcțiile de execuție, pentru a acoperi necesitățile acestor instanțe. Provocările probabil vor continua și anul acesta. Încercăm să găsim punctual soluții pentru toate aceste situații. Am avut și avem o colaborare foarte bună cu Tribunalul Arad.

Încercăm să depistăm în timp util soluțiile pe care le putem implementa. În același timp, mulțumim Consiliului Superior al Magistraturii pentru sprijinul oferit în toată această perioadă, pentru gestionarea situației critice”, a punctat președinta Curții de Apel Timișoara.

Gheorghe Liviu Odagiu a ținut să spună încă de la început că „în spatele dosarelor sunt oameni și destine”, subliniind responsabilitatea uriașă a magistraților.

În fiecare an am avut un mesaj către colegi, un mesaj atât din partea Consiliului cât și din partea mea, un mesaj personal. Am apreciat tot timpul profesionalismul colegilor și le-a spus tot timpul cu riscul de a considera că nu am un alt discurs pentru această situație, le-am spus un singur lucru. «În spatele dosarelor, în spatele cifrelor sunt oameni și destine». Am fost mereu convins că soluțiile pe care le-a pronunțat colegii de la instanțele din Circumscripția Tribunalului Arad au rindicat și nu au frânt destine. Am apreciat tot timpul profesionalismul lor, le-am urat succes și am îndemnat mereu să vadă că dincolo de instanță, dincolo de destine mai este și altceva, mai este și viața lor personală, mai sunt și bucurile lor, și durerile lor și mereu a trebuit să-și găsească resurse pentru a îmbina activitatea cu viața lor personală”, a spus Gheorghe Liviu Odagiu, președintele CSM, care fiind absolvent al Colegiului Național „Moise Nicoară” are o legătură aparte cu Aradul.

Muncă normată

La final, mai trebuie spus că în contextul noilor modificări legislative cu privire la pensiile magistraților, Odagiu susține că la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii se lucrează la o normare a muncii, astfel încât numărul de dosare aferent fiecărui judecător să fie în concordanță ci media europeană, iar pentru diferența rezultată cere soluții din partea politicienilor prin modificări legislative.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite