Titluri de Cetățean de Onoare, Titluri Pro Urbe și Titluri de Excelență acordate la Zilele Aradului - 2025

Potrivit proiectului de hotărâre supus votului în Consiliul Local Municipal, în seara de Vineri, 22 August, pe platoul festiv amenajat în aripa stângă a Pieței Catedralei, titlul de Cetățean de onoare al municipiului Arad a fost conferit domnului Bognar Levente-Grigorie, ”pentru devotamentul și profesionalismul dovedite în cariera administrativă prin care a contribuit în mod constant la promovarea valorilor culturale ale Municipiului Arad, atât în țară, cât și în străinătate”. și, post-mortem, domnului Helmut Duckadam, ”nume de mare însemnătate al fotbalului național și european, care prin activitatea sportivă de excepție a contribuit la promovarea sportului românesc”.
Titlul Pro Urbe a mers în acest an la cunoscutul jurnalist Ioan Valeriu Tuleu, ”pentru activitatea remarcabilă desfășurată în presa arădeană, precum și pentru preocupările constante de cercetare a istoriei locale”.
TITLUL DE EXCELENȚĂ, ”pentru merite profesionale deosebite și pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad, a fost acordat următoarelor personalități”:
- În domeniul ARTEI VIZUALE Doamnei ANCA ADINA SABĂU – artist plastic, pentru contribuția adusă la ridicarea prestigiului artei arădene la nivel național și internațional;
- În domeniul ARTEI DRAMATICE Doamnei ROXANA AJUDEANU - actor, pentru contribuția adusă la promovarea activității teatrale arădene;
- În domeniul MUZICAL Domnului CONSTANTIN TĂLMACIU – muzician, în semn de prețuire pentru întreaga activitate muzicală remarcabilă, desfășurată în țară și în străinătate;
- În domeniul ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
a. Domnului VASILE VIRGIL BORZA – inspector școlar pentru învățământ profesional şi tehnic în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad, pentru implicarea cu care slujește învățământul arădean;
b. Domnului SORIN-RADU DUMITRICĂ – profesor, pentru profesionalismul și dedicarea dovedite în întreaga carieră didactică;
c. Domnului profesor MATEKOVITS MIHALY – pentru profesionalismul, implicarea și competența dovedite în cariera managerială și didactică; d. Doamnei GHEORGHINA VLAD, profesoară, inginer zootehnist, pentru o carieră didactică desăvârșită și pentru rezultatele obținute în învățământul tehnologic de specialitate;
- În domeniul SPORTULUI
a. Doamnei MONIKA ISABELA BROSOVSZKY– sportiv, în semn de recunoaștere a activității sportive valoroase;
b. Domnișoarei DARIA MARIA PALICIUC – pentru rezultatele de excepție obținute la campionatele naționale și internaționale de echitație.
- Alte domenii
a. Domnului ȘTEFAN - SORIN ILUȚAN - pentru angajamentul exemplar și implicarea activă în ajutorarea civililor afectați de conflictul armat din Ucraina
b. Domnului DAMIAN ION – pentru acțiunile umanitare desfășurate cu empatie în sprijinul victimelor războiului.
c. Domnului DOBA ȘTEFAN – în domeniul economiei, pentru aportul la elaborarea și dezvoltarea sistemului financiar-contabil și fiscal specific pieței de capital în România;