Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ţiţirigă se arată şocat de faptul că numele lui apare în dosarul „prostituatelor de lux”

Viceprimarul Cătălin Ţiţirigă a transmis presei un comunicat de presă prin intermediul căruia subliniază faptul că are nicio legătură cu scandalul „prostituatelor de lux”.

Ţiţirigă se arată şocat de faptul că numele lui apare în dosarul „prostituatelor de lux”
Comentează 0

”. Acesta consideră că declaraţiile lui au fost scoase din context şi în acest fel numele. târât în acest scandal.

„Am fost șocat și revoltat să aflu că numele meu este târât în scandalul penal “prostituate de lux”. Nu am nici o legătură cu acest scandal, am comunicat deja asta jurnaliștilor care m-au contactat.  Întrucât informația falsă continuă să fie promovată în spațiul public, sunt nevoit să revin cu precizarea că nu am absolut nicio legătură cu activitățile din acest caz și subliniez că niciodată nimeni nu mi-a solicitat să dau explicații în această speță! Nu am o problemă cu faptul că a fost înregistrat telefonul unei persoane cu care am avut la un moment dat o discuție oarecare. Consider însă incalificabil modul în care o parte a mediei a folosit intenționat fraze scoase din contextul convorbirii pentru a târî numele meu într-un scandal urât, cu care, repet, nu am și nu am avut nimic de-a face”, spune Cătălin Ţiţirigă.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite