Țigări de contrabandă de peste un milion de euro și camionul cu care erau transportate au picat în plasa polițiștilor (FOTO) / UPDATE: Ce țigări transporta șoferul, deși în acte apărea că duce... lăzi goale
În dimineața de 30 aprilie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, cu sprijinul Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac, au depistat un autocamion, pe autostrada A1, în zona nodului care face legătura între D.N. 69/A și autostradă.
Din verificări a reieșit că autocamionul, condus de un bărbat de 36 de ani, din Timișoara, ar fi plecat din municipiul Arad.
Update 1 Ce țigări transporta șoferul, deși în acte apărea că duce... lăzi goale
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad anunță că a dispus, prin ordonanța din 1 mai 2026, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul S.S.C., în vârstă de 36 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, pentru infracțiunea de deținere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete.
Potrivit anchetatorilor, la data de 30 aprilie 2026, polițiștii au oprit în trafic, pe Autostrada A1, un ansamblu auto format din cap tractor și semiremorcă, care se deplasa dinspre municipiul Arad spre județul Timiș. Șoferul, singurul ocupant al vehiculului, a fost identificat ca fiind inculpatul S.S.C., în vârstă de 36 de ani. În urma verificărilor, s-a constatat că autotractorul nu deținea poliță RCA valabilă.
La controlul documentelor, inculpatul a prezentat o scrisoare internațională de transport CMR, conform căreia încărcătura ar fi fost compusă din 31 de paleți cu lăzi goale, având ca destinație Bulgaria. Pentru verificarea concordanței dintre documente și marfa transportată, polițiștii au procedat la percheziționarea semiremorcii. În interior au fost găsiți 26 de paleți cu cutii albe, având dimensiunile specifice baxurilor de țigarete.
În urma inventarierii, au fost identificate următoarele cantități de țigarete nemarcate fiscal:
– 319.500 pachete de țigarete marca Kent Core, netimbrate, totalizând 6.390.000 de țigarete – 70.500 pachete de țigarete marca Marlboro, netimbrate, totalizând 1.410.000 de țigarete
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor legături cu rețele de distribuție a produselor accizabile.
În remorcă, au fost descoperite 7.800.000 de țigarete, de diferite mărci, susceptibile a proveni din contrabandă, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
A fost indisponibilizat și mijlocul de transport.
Valoarea estimativă a țigaretelor este de aproximativ 5.500.000 de lei.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.




















